Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii cu restanţe fac „scandal anonim” la Universitatea Transilvania

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 28 septembrie 2010 ·

Problema ridicată e a studenţilor care au absolvit anul 3 de studiu, dar au restanţe din anii 1 sau 2. Teoretic, ei nu sunt admişi în anul 4, conform regulamentului, şi nu ştiu ce vor face de la 1 octombrie. Repetă anul 3 deşi l-au absolvit?

Un student al Universităţii „Transilvania” este nemulţumit de faptul că nu poate trece în anul 4, deşi a promovat anul 3 fără restanţe. Problema e că mai are restanţe din anul 2. Studentul nu a dorit să-şi divulge numele, aşa că a trimis un mesaj anonim în mass media reclamând „un abuz fără precedent din partea Universităţii”. „Începând cu anul universitar 2010-2011, trecerea într-un an superior este condiţionată de promovarea tuturor examenelor din anii precedenţi şi acumularea numărului necesar de credite. Din câte ştiu eu, în 1 oct. 2010 cei care au terminat anul 3 sunt deja în anul 4. Or, ei interpretează prost hotărârea şi nu îi lasă pe cei care au terminat anul 3 să treacă în anul 4. Sunt multe situaţii în care studenţi cu o singură restanţă nu pot trece în anul 4. Motiv de stors bani. Din câte ştiu eu, când ne-am înscris la facultatea asta, am semnat cu ei un contract şi orice modificare trebuie făcută cu aprobarea noastră. Ei nu ne-au întrebat nimic, au făcut totul de capul lor”, susţine studentul, care adaugă că hotărârea aceasta ar fi fost luată la mijlocul anului universitar trecut. Respectivul student îşi exemplifică situaţia spunând că el a trecut anul 3 fără nicio restanţă, este student de anul 4, dar nu şi-a luat o restanţă din anul 2. Acum nu ştie exact care este situaţia lui. „Hotărârea intră în vigoare de la începutul anului 2010-2011. Dar eu la începutul anului sunt deja în anul 4, dacă e să ne gândim logic. Hotărârea ar trebui să se aplice celor care intră acum în anul 3, în sensul că ei sunt deja în anul 3, dar nu pot trece în anul 4 cu restanţe din anul 2 samd. Acum, nefericiţii (printre care mă

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

BREAKING NEWS Donald Trump propune taxe vamale de 50% pentru UE: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri!”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că va recomanda cabinetului său introducerea unei taxe vamale de 50% pentru bunurile provenite din Uniunea Europeană, începând cu 1 iunie, afirmând că blocul comunitar a fost dificil în negocieril

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum 6 ore
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Precizările Președinției după FAKE-news-ul cu Bolojan: Nu a declarat și nici nu a sugerat că țara noastră este dispusă să trimită militari în Ucraina

Gandul acum 10 minute
Coordonatorul Cancelariei Președintelui interimar al României și Consilierul Prezidențial pentru Securitate Națională, Cristian Diaconescu, vine cu mai multe precizări în contextul apariției în spațiul public, în special pe unele rețele sociale, a u

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași, la 98 de ani

Gandul acum 22 minute
Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași, a murit vineri la vârsta de 98 de ani, potrivit unui anunț al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. „Leonard Zăicescu (27.03.1927-

Donald Trump amenință Apple cu tarife de cel puțin 25% pe toate telefonele produse în afara Statelor Unite

HotNews acum o ora
Toate iPhone-urile care sunt vândute trebuie să fie fabricate în Statele Unite pentru a fi vândute pe piața americană, altfel Apple va trebuie să plătească tarife, a avertizat Donald Trump, vineri, într-o postare pe Truth Social. Anunțul a venit în

Donald Trump anunţă că a avut loc „un schimb major de prizonieri” între Rusia şi Ucraina. Ce a mai transmis liderul de la Casa Albă

HotNews acum 3 ore
Donald Trump a anunţat vineri că tocmai s-a încheiat un schimb major de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Anunțul preşedintelui american vine la o săptămână după discuțiile purtate de cele două părți la Istanbul, potrivit Reuters, citată de News.ro

Bursele europene și moneda euro, în scădere după ce Trump a amenințat că va impune tarife de 50%

HotNews acum o ora
Bursele europene au scăzut vineri după ce președintele american Donald Trump a sugerat că va impune taxe vamale de 50% asupra produselor importate din țările Uniunii Europene începând cu 1 iunie și a dat de înțeles că negocierile comerciale între Wa

Universitatea Harvard îl dă în judecată pe Donald Trump pentru că i-a interzis să mai primească studenți străini

Libertatea acum o ora
Harvard a dat în judecată administrația Trump după ce aceasta a decis să interzică accesul studenților internaționali în universitate, ceea ce a dus la o escaladare drastică a disputei dintre cele două părți, relatează Newsweek.

China denunţă „politizarea” învăţământului din SUA după interzicerea străinilor la Universitatea Harvard. Fiica lui Xi Jinping a studiat aici

G4Media acum o ora
Beijingul a denunţat vineri „politizarea” educaţiei după ce administraţia americană a retras Universităţii Harvard dreptul de a înscrie studenţi străini, în condiţiile în care chinezii sunt cel mai mare grup de studenţi străini de la Harvard, relate

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/29°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°