Aceştia vor face ore în folosul comunităţii pentru recuperarea banilor cheltuiţi de medici cu însănătoşirea lor. Tratamentul unei persoane în stare de ebrietate costă cel puţin 85 de lei zilnic. De la începutul acestui an, la Spitalul de Urgenţă Vaslui au ajuns 1.000 de persoane în sevraj etilic.
Iniţiativa legislativă potrivit căreia pacienţii care ajung în serviciile de urgenţă în urma intoxicaţiei etilice vor deconta costurile spitalizării are priză la medicii vasluieni.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui spune că, lunar, sume importante din bugetul unităţii sunt cheltuite pentru tratamentul pacienţilor aflaţi în stare de ebrietate.
Îşi cheltuie banii pe ţuică
„Lunar, peste 100 de persoane sunt aduse la Urgenţe din cauza consumului excesiv de alcool. Pentru tratarea acestora se cheltuie de la 85 de lei şi se poate ajunge la peste 500 de lei, în situaţiile în care pacienţii prezintă şi alte afecţiuni“, ne-a spus Neculai Sorescu, directorul finaciar-contabil al SJU Vaslui.
Potrivit proiectului de lege iniţiat de deputatul independent Tudor Ciuhodaru, cei care nu vor avea bani să plătească pentru serviciile medicale vor trebui să facă ore de muncă în folosul comunităţii. „Iniţiativa este foarte bună, dar să vedem cum vom reuşi să recuperăm banii. Majoritatea celor care ajung în stare de ebrietate la spital sunt fără venituri. Dacă aceştia vor munci, cum vom recupera banii? Nu ştiu dacă putem merge la Primărie, de exemplu, şi să cerem bani în contul orelor muncite de oameni“, a mai spus Sorescu. Ambulanţierii vor şi ei ca proiectul de lege să intre câte mai repede în vigoare.
„Sigur că ar fi bine ca persoanele aflate în stare de ebrietate să plătească. La noi, jumătate din apelurile pe care le primim sunt pentru cei cu intoxicaţie etilică sau care, pe fondul consumului de băuturi alco