Teodor Baconschi a comunicat, astăzi, printr-un mesaj trimis de pe adresa proprie de mail, cu antetul Fundaţiei Creştin Democrate, intrarea sa în PDL. O mişcare politică sinucigaşă, sau măcar quijotească, în acest moment de dezintegrare a credibilităţii partidului, aş spune. Ministrul de externe explică: “Mă asociez unui partid pe care-l vreau împrospătat şi modelat de valorile Partidului Popular European. Intru în politică într-un moment de mare dificultate economică, socială şi morală, dar port cu mine un îndreptăţit mesaj de speranţă.“…”Doresc să transmit un mesaj de încredere tuturor membrilor acestei formaţiuni: PDL rămâne adevăratul partid al dreptei. El trebuie consolidat, dezvoltat intituţional şi situat în orizontul unei viziuni doctrinare bine definite. Ader la PDL fiindcă partidul are nevoie de voci noi, de oameni capabili să fie purtătorii de mesaj ai României europene.”

Într-o ţară în care majoritatea afilierilor politice se explică prin interese meschine, întrebarea este: avea nevoie Teodor Baconschi de intrarea în acest partid? Nu cred, PDL câştigă mai mult din aderarea lui decât câştigă cel care era deja ministru de externe, măcar la imagine. L-a menţionat Traian Băsescu pe Baconschi pe lista prezidenţiabililor din PDL? Da, dar nimeni nu se poate amăgi că diplomatul cu pipă ar avea calităţile populiste necesare pentru o astfel de luptă electorală, deci motivaţia nu poate fi găsită aici.

Putem să îi acordăm prezumţia de nevinovăţie lui Baconschi, atunci când scrie că “angajamentul meu doreşte să demonstreze că lupta cu un tip de politică populistă şi iresponsabilă nu e pierdută şi că oamenii de bună credinţă nu dezarmează în faţa greutăţilor trecătoare cu care ne confruntăm“? Cred că da, putem să acceptăm că omul acesta chiar consideră că PDL are un viitor. Că dincolo de Udrea, Videanu, Berceanu, se poate construi un partid popular de dr