Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţuri umflate la Mindfluid (document)

Publicat in Ziua Constanta, marți 28 septembrie 2010 ·

Este un bar perfect pentru o cafea în timpul zilei, departe de aglomeraţia din oraş. Nu este rău nici seara, atunci când se organizează tot felul de petreceri lipsite de fiţe.

Am scris acum ceva timp despre cafeneaua Mindfluid de pe strada Mircea cel Bătrân. Aminteam atunci de un alt bar cu acelaşi nume şi acelaşi patron situat la intersecţia străzilor Ştefan Mihăileanu şi Decebal. Aici spaţiul este mult mai mare şi amenajat cam la fel. Sunt două camere. Una exact la intrare, unde sunt puţine mese. A doua este mai mare şi aici se adună mai toţi clienţii. Sunt destul de multe canapele pe margine pentru că centrul camerei se transformă în ring de dans seara când încep petrecerile. Ziua poţi bea liniştit o cafea, dar de la ora 12.00, atunci când se deschide barul. Atmosfera este caldă şi primitoare. Nu te simţi privită de ceilalţi clienţi sau de angajaţi. Fiecare îşi vede de treaba lui. Faptul că se află într-o zonă nu foarte circulată reprezintă un mare plus al acestui local. Pe lângă asta, trebuie să cobori la subsol. Asta face ca barul să fie unul retras şi liniştit. Perfect pentru a te relaxa împreună cu prietenii. Preţurile nu sunt deloc mari. Costă cinci lei o cafea, şase lei un suc. Nu poţi spune că este chiar ieftin, dar cam aşa sunt în toate barurile din această zonă. Servirea poate fi bună sau rea, depinde de la cine comanzi. Nu am avut niciodată probleme când am comandat de la ospătăriţă. Este rapidă şi amabilă. Dar am fost o dată să cumpăr de la barman şi am fost dezamăgită să aflu că umflă preţurile. Pune şi el cam un leu peste, nu este o sumă mare, dar nu este deloc frumos. Mare păcat că se întâmplă aşa ceva. Este un bar perfect pentru o cafea în timpul zilei, departe de aglomeraţia din oraş. Nu este rău nici seara, atunci când se organizează tot felul de petreceri lipsite de fiţe.

Mindfluid funţionează pe firma Conmar Com SRL, administrată de

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu şi-a depus candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi-a depus, sâmbătă după-amiază, candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC). ”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (B

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum o ora
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri, şi nu este de găsit

News.ro acum 34 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă şi nu este de găsit.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 41 minute
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Curtea Constituţională a respins contestaţiile depuse la decizia de înregistrare a candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 34 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că a respins, în şedinţa de sâmbătă, cele două contestaţii depuse la decizia de înregistrare a candidaturii, ca independent, la alegerile prezidenţiale a lui Victor Ponta. Decizia este definitivă. ”Î

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 5 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

11°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°