Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, la CSM: Am cerut reevaluarea raportului pe justiție. Comisia Europeană a fost receptivă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 septembrie 2010 · ·

Președintele Traian Băsescu a participat, astăzi, la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), printre temele de discuție fiind raportul de țară și aderarea la spațiul Schengen. Sursa: CODRIN PRISECARUSursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin Prisecaru

1 /.

Înainte de începerea ședinței, care s-a desfășurat cu ușile închise, Băsescu a declarat că a venit să discute despre reevaluarea raportului de țară în condițiile în care oficialii de la Bruxelles au legat problemele referitoare la Mecanismul de Cooperare și Verificare de aderarea României la spațiul Schengen, în 2011.

"Motivul (întâlnirii - n.r.) este unul singur: ştiţi foarte bine că avem un raport cu destule probleme pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Eu am avut o discuţie la Comisie în care am cerut o reevaluare a realităţilor din Justiţie - şi nu o reevaluare de etapă - ci reevaluarea Raportului, având în vedere că am contestat afirmaţii din interiorul lui de când l-am primit", a spus șeful statului.

El a precizat că, în urma solicitării sale, Comisia Europeană a fost receptivă şi a transmis un set de elemente care ar putea face obiectul unei reevaluări.

"Important este să stabilim, înainte de a da un verde acestei reevaluări, dacă putem să răspundem celor şapte puncte(...) Deci, pentru a avea certitudinea că Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu ne va ridica probleme în acceptarea noastră în Spaţiul Schengen în luna aprilie 2011, ar trebui să găsim o formulă să răspundem pozitiv", a spus Băsescu.

Întâmpinat de un grevist

Președintele a sosit, în jurul orei 13:00, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). La intrarea în imobilul, situat pe Calea Plevnei, din centrul Capitalei, şeful statului a fost întâmpinat însă de un bărbat aflat în greva foamei.

Bărbatul - care avea o umbrelă deschisă de culoa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 6 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 5 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 5 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 10 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 2 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 5 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 8 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 11 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 6 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Vremea

București
acum

vin.

9°/21°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°