Romania va fi prezenta la editia din acest an a Targului International de Carte LIBER, desfasurata la Barcelona in perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2010, cu un stand ce va cuprinde peste 400 de volume publicate de 21 de edituri romanesti. Targul de carte LIBER este cel mai important targ de carte din Spania, se desfasoara alternativ la Barcelona si la Madrid, iar Romania va fi tara invitata a editiei din 2011.
La standul romanesc de la LIBER 2010 vor mai fi expuse si traduceri finantate prin programele Translation and Publication Support Programme, 20 de autori si Publishing Romania, derulate de Institutul Cultural Roman, prin Centrul National al Cartii. In Spania au aparut pana acum peste 40 volume sustinute prin aceste programe.
Pentru a beneficia de afluenta de editori si de cititori, ICR Madrid organizeaza, pe 29 si 30 septembrie, "Zilele literaturii romane la Barcelona", in cea mai mare librarie a orasului, La Central del Raval, aflata in centrul orasului, in cunoscuta Ronda Universitat, inima culturala a Cataluniei. Pe 29 septembrie, de la ora 19.00, este programata o dezbatere despre literatura romana interbelica, iar pe 30 septembrie, de la ora 19.00, se va vorbi despre literatura contemporana, fiind prezentate si cateva volume ale autorilor romani contemporani, traduse si publicate in Spania.
Din Romania vor participa Ioana Parvulescu, cu o prezentare insotita de imagini si comentarii despre Romania interbelica, si Razvan Petrescu, a carui carte, Ligeros cambios de actitud, tradusa de Rafael Pisot si Cristina Sava, a aparut recent in Spania, la Editura El Nadir. Razvan Petrescu va citi cateva pagini din Fotografii de nunta, una din prozele aparute in volumul Ligeros cambios de actitud (in Romania, Mici schimbari de atitudine, 2003). Din Spania vor participa criticii Ignacio Echevarria si Mercedes Monmany, Fulgencio Mart