Sâmbătă, 25 septembrie s-a constituit structura organizaţiei politice UNPR, filiala Făgăraş. Astfel s-a hotărât ca Biroul Permanent local al celui mai nou partid politic să fie compus din 19 membri şi să fie condus de un preşedinte, un prim vicepreşedinte şi un secretar. În calitate de preşedinte al UNPR Făgăraş a fost ales Lucian Blaga. Prim-vicepreşedinte va fi Marius Şodolescu , iar secretar, Ilie Ştefan.
Formaţiunea politică Uniunea Naţională pentru Progresul României a luat fiinţă ca urmare a nemulţumirii unor parlamentari care s-au retras din partidele din care faceau parte, devenind independenţi. Primul parlamentar care a renunţat la partid a fost Gabriel Oprea. El a devenit independent după ce şi-a dat demisia din PSD, în ianuarie 2009, ca urmare a retragerii sprijinului politic al partidului. El a fost şi cel care a pus bazele Uniunii Naţionale pentru Progresul României.
Conform programului politic, UNPR este o construcţie politică de centru-stânga care are drept obiectiv promovarea unei guvernări progresiste şi asigurarea stabilităţii pe termen lung. Sigla este compusă din iniţialele partidului aşezate pe un scut, în faţa unei acvile ce ţine în cioc o cruce, iar culorile formaţiunii vor fi alb şi roşu. UNPR propune cinci proiecte fundamentale: o democraţie profundă şi coerentă, statul progresist în slujba cetăţeanului, dezvoltarea, valorificarea şi protejarea capitalul uman, oportunităţi economice pentru toţi şi energie curată într-un mediu sănătos. (Iulia GRECU)
Sâmbătă, 25 septembrie s-a constituit structura organizaţiei politice UNPR, filiala Făgăraş. Astfel s-a hotărât ca Biroul Permanent local al celui mai nou partid politic să fie compus din 19 membri şi să fie condus de un preşedinte, un prim vicepreşedinte şi un secretar. În calitate de preşedinte al UNPR Făgăraş a fost ales Lucian Blaga.