Iberdrola ar putea începe anul viitor construcţia de turbine eoliene cu o capacitate de 500-600 de MW în judeţele Constanţa şi Tulcea, a declarat astăzi Adrian Goicea, diretorul pentru România al Ibedrola Renovables, subsidiară a companiei spaniole.
"Acum ne ocupăm de 500-600 MW, trebuie să începem negocierea contractului de racordare la reţea. Sperăm să începem construcţia în 2011 şi să punem în funcţiune turbinele după 2012", a afirmat Goicea, citat de Mediafax.
El a adăugat că tot anul viitor compania va încerca să obţină avizele pentru racordarea altor 900 de MW instalaţi în turbine eoliene.
Iberdrola estimează că în 2011 va avea în funcţiune primul parc eolian, amplasat în localitatea Mihai Viteazu, din judeţul Constanţa, care va avea o putere instalată de 80 de MW.
"Primii 40 de MW vor fi puşi în funcţiune în 2011", a mai spus Goicea.
Iberdrola Renovables, divizia de energie regenerabilă a grupului Iberdrola, a anunţat în 2009 că investiţiile în energie eoliană în România ar putea depăşi două miliarde de euro.
Raportat la un consum mediu de electricitate, o capacitate de 600 de MW în turbine eoliene produce energie suficientă pentru alimentarea a circa 650.000 de locuinţe.