Cultura brăileană de dată recentă reprezintă o parodie atât de tulbure, încât nimic din ceea ce vezi nu este ceea ce pare a fi. Totul este atât de abil amestecat, încât omul neavizat, dar care, din cine ştie ce motive, ar dori să surprindă fluxul valorii autentice, se trezeşte descumpănit într-un vârtej ameţitor în care se combină, catastrofal, mostrele de reală ţinută intelectuală şi artistică cu tumbele instituţionale ale imposturii.
Fiind intim legat de fenomenul literar, evident că un festival de poezie organizat la Brăila îmi atrage atenţia. Două sunt motivele curiozităţii mele: 1. - "Festivalul poeţilor din Balcani" este finanţat din bani publici; 2. - am stat, la un moment dat, la baza iniţierii unui festival literar în Brăila, ba chiar am participat direct la elaborarea regulamentului festivalului precizat mai sus, regulament care, evident, se află acum într-o cu totul altă formă. Propunerea mea insistentă era, şi ea, cu totul alta. Am considerat - şi nu am fost singurul - că un festival literar la Brăila nu poate sta decât sub umbrela generoasă a lui Panait Istrati, personalitate de talie mondială, încă discutată şi dezbătută în spaţiul european. Apoi, am mizat pe decernarea unui premiu care să devină de notorietate naţională, or pentru asta se cereau minime condiţii de bun simţ cultural: numirea unui juriu format din critici consacraţi, cu autoritate incontestabilă, aflaţi la vârful fenomenului; invitarea reprezentanţilor revistelor prestigioase şi vizibile, a celor în jurul cărora se dezbat chestiuni de interes naţional şi internaţional; prezentarea publicului brăilean a unor personalităţi care nu mai fac obiectul vreunui dubiu şi care nu mai sunt la dispoziţia părerii unuia sau altuia. Dar a ieşit ceea ce, pe scurt, a prezentat colegul meu în editorialul de ieri. O aducem pe Ileana Mălăncioiu, o amestecăm cu Mărăşanu, îl punem pe extraordinarul trad