Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INEDIT Jurnalişti de dincolo de gratii

Publicat in Adevarul, marți 28 septembrie 2010 ·

Din primăvară, din cauza crizei, jurnaliştii-deţinuţi nu şi-au mai permis s-o publice pe suport hârtie, însă articolele rulează sub formă de videotext la postul TV intern.

Dincolo de gratii, timpul trece mult mai uşor atunci când te implici în activităţi educative sau recreative, spun deţinuţii. „Revista Penitenciarului” este una dintre şansele pe care le au la reeducare cei trimişi în puşcărie pentru zeci de ani sau chiar pentru tot restul vieţii.

Publicată pentru prima dată în 2006, revista ţine la curent persoanele private de libertate, cu evenimentele care au loc dincolo de zidurile albe şi porţile mari.

Prezentată la tv

Şapte puşcăriaşi, caută în fiecare lună să le ofere celorlalţi subiecte de interes şi de actualitate, în revistă fiind de la articole pe teme sociale, sportive, religioase până la editoriale.

Deţinuţii care se ocupă de editarea revistei spun că, din lipsă de fonduri, publicaţia internă nu a mai putut fi tipărită, însă au găsit altă metodă de a-şi face cunoscută munca. Revista este prezentată sub formă de videotext, prin intermediul postului tv intern. Se plâng şi de probleme tehnice apărute: calculatorul redacţiei nu mai face faţă, iar o imprimantă este mai mult decât necesară.

Broker, coordonator de redacţie

Marius are 37 de ani. În libertate era un bun economist şi un broker recunoscut. Acum mai are de executat şase ani dintr-o pedeapsă de 12 ani pentru infracţiunea de furt. În iunie 1999, Marius a transferat în mod ilegal acţiuni în valoare de aproximativ 23 de miliarde de lei, din portofoliile a trei societăţi de Investiţii Financiare. În detenţie, bărbatul şi-a descoperit o nouă calitate: cea de ziarist. Marius nu scrie doar la revista penitenciarului, ci se ocupă şi de coordonarea redacţiei, de aproximativ şapte luni.

„ Regret ce am facut. Timpul trece mult mai uşor în penitenciar dacă te impli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°