Celălalt e perceput ca diferit prin privirea pe care o îndrepţi către el, iar ceea ce îl trădează pe emigrant este tot privirea, una cu totul particulară. În cartea-eseu Regele se-nclină şi ucide, Herta Müller descrie această Privire Străină ca fiind expresia identităţii sale: Privirea am adus-o cu mine din ţara de unde vin, unde totul mi-era cunoscut. Urmărirea la care fusese supusă în dictatura din România transformă în mod profund psihicul şi viaţa individului şi creează o fatală relaţie între ei: Cel urmărit parcurge un proces de necesară adaptare a modului său de viaţă la tactica urmăritorului.
Despre cineva care pleca în anii 80 definitiv din România se spunea, în genere, că a fugit. Teroarea lăsată în urmă nu putea fi, deci, exprimată mai bine decât prin ideea unei precipitări, a unei goane. El era invidiat de toţi cei rămaşi, mai mult, proiectat într-un fel de Eden care, obiectiv vorbind, nu corespundea cu totul realităţii. Cel fugit era considerat fericit, ignorându-se stările sufleteşti problematice care apar la contactul cu o lume complet nouă. Pentru că, ieşit complet din spaţiul dictaturii, individul nu devine liber instantaneu. Herta Müller se apleacă în mod inspirat tocmai asupra remanenţei terorii în mintea şi sufletul celui fugit. În Regele se-nclină şi ucide, Privirea Străină a emigrantului este descrisă ca una profund neliniştită, îndelung deprinsă şi intrată în sânge, ( ), pâlpâie pe faţa ta. Ea nu poate fi înlăturată, e ca un stigmat.
Eroina romanului Călătorie într-un picior, Irene, are treizeci şi cinci de ani şi, cu puţin timp înainte să primească paşaportul pentru a emigra, îl cunoaşte, la mare, pe Franz. Stabilesc să se revadă la venirea ei în Germania, dar acolo, Franz îl trimite în locul lui pe Stefan, ca să o întâmpine.
Irene locuieşte într-un bloc pentru azilanţi şi luni de zile existenţa ei e un lun
