Omul de afaceri Radu Enache, proprietarul lanţului hotelier Continental, care operează 14 hoteluri pe piaţa românească, susţine că pregăteşte mai multe scenarii de buget pentru anul viitor, care va trebui, probabil, să fie recorectate, în condiţiile în care instabilitatea din piaţă îngreunează fixarea unor ipoteze.
"Nu văd lucruri foarte plăcute nici în 2011, având în vedere că situaţia din ţară nu s-a îmbunătăţit cu nimic. Deşi pentru anul viitor avem un scenariu pesimist şi unul optimist, cred că este foarte probabil să lucrăm tot după scenariul pesimist, care înseamnă obţinerea rezultatelor de anul acesta, adică stagnare", a declarat Radu Enache.
Potrivit datelor furnizate de antreprenorul român, în primele opt luni din acest an hotelurile pe care le deţine au avut încasări similare cu cele din 2009, în condiţiile în care capacitatea de cazare a lanţului a crescut cu 15% în urma deschiderii a două hoteluri la sfârşitul anului trecut. Enache nu a precizat nivelul cifrei de afaceri, însă la şase luni lanţul Continental avea vânzări de aproape 10 milioane de euro.
Continental Hotels a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 19,4 milioane de euro şi pierderi de 6,2 milioane de euro, de peste două ori mai mari decât cele din 2008, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Piaţa hotelieră s-a contractat anul trecut cu circa 34%, ajungând la o valoare de 570 de milioane de euro, din cauza scăderii tarifelor medii şi a gradelor de ocupare, potrivit datelor de la compania de consultanţă hotelieră Trend Hospitality.
La sfârşitul anului trecut, capacitatea de cazare a lanţului hotelier Continental Hotels a crescut cu 15% în urma deschiderii unităţii de cinci stele Grand Hotel Continental din Capitală, hotel ce a fost modernizat şi reclasificat de la patru la cinci stele, în urma lucrărilor ce au durat doi ani. Tot anul trecut, omul de afaceri a