Gingis Han (1162 - 1227), "Napoleonul stepelor", este cel care a pus bazele unui imperiu ce s-a extins, după moatea sa, din Coreea până în Polonia. O forţă militară incredibilă, care a legat Europa de Asia mai bine de un secol şi jumătate. Nu în ultimul rând, o maşinărie de luptă vijelioasă şi brutală, care îşi marca victoriile prin genocid.

Dar cum s-a putut ca un grup de triburi de pe stepele asiatice să ajungă spaima a două continente?

Mongolii ca pedeapsă divină

În secolul al XIII-lea, învinşii mongolilor credeau că furia sângeroasă dezlantuită asupra lor de Gingis şi călăreţii săi era o pedeapsă divină. Aşa a ajuns hanul mongol să fie denumit, la fel ca hunul Atilla înaintea sa, "Biciul lui Dumnezeu". Iar mongolii nu aveau o viziune diferită. Victoriile le vedeau ca un drept divin de a cuceri tot ce le stătea în cale şi de a doborî pe oricine se opunea. Puterea lor l-a făcut inclusiv pe Papa Inocenţiu al IV-lea să stabilească o ambasadă pe pământ mongol. Suveranul Pontif s-a plâns astfel faţă de atrocităţile comise de aceştia în Ungaria şi Polonia. Răspunsul hanului: toţi cei ucişi în bătălie şi-au meritat soarta pentru că s-au opus mongolilor, iar dacă Papa nu doreşte ca poporul său să păţească la fel trebuie să se prezinte în persoană la curtea hanului şi să-i recunoască acestuia autoritatea universală. În acea vreme, măreţia mongolilor nu putea găsi o explicaţie raţională.

Aristocratul Gingis

În perioada Renaşterii, când studiul istoriei a devenit secular şi mai sofisticat, puterea Imperiului Mongol a fost atribuită geniului militar al lui Gingis Han. S-a scris despre abilitatea sa de a-şi despărţi inamicii şi de a-şi transforma duşmanii de ieri în aliaţii de mâine. Sau despre poziţia sa strategică din inima Asiei, care îi permitea să atace pe oricine fără să se teamă de un front unit împotriva sa.

Acum un secol, consideraţi