Mii de apartamente din Botoşani riscă să rămână fără gaz metan pentru că proprietarii şi-au făcut termosisteme fără a avea aviz de la E.on Gaz.
Reprezentanţii furnizorului de gaz susţin că lucrările de reabilitare termică a imobilelor efectuate fără respectarea normelor tehnice pot afecta integritatea instalaţiilor de gaze naturale şi că vor fi nevoiţi să întrerupă gazul la blocurile care nu au aviz din partea E.on Gaz.
" Din păcate, specialiştii E.ON Gaz Distribuţie au constatat cu îngrijorare că în anumite cazuri instalaţiile de gaze naturale ale blocurilor au fost afectate de aceste lucrări de termoizolare, existând astfel un potenţial pericol de producere de evenimente nedorite. Pentru a preîntâmpina astfel de evenimente, E.ON Gaz Distribuţie informează că reabilitarea termică a construcţiilor necesită obţinerea în prealabil a unui aviz tehnic din partea E.ON Gaz Distribuţie, în care sunt specificate condiţiile tehnice care trebuie respectate în privinţa amplasării instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale. " spune Corneliu Zaiţ, purtătorul de cuvânt al E.on Gaz România.
Conform Normelor Tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, instalaţiile de utilizare trebuie să fie amplasate la vedere, în spaţii uscate, ventilate şi cu acces permanent, astfel încât să fie posibilă verificarea acestora de către specialiştii în domeniu.
"În cazul în care reabilitarea termică a construcţiilor este realizată fără aviz din partea companiei noastre sau fără respectarea normelor tehnice din domeniul gazelor naturale, compania noastră este nevoită să aplice măsurile legale, care prevăd inclusiv sistarea alimentării cu gaze naturale a imobilelor respective." arată E.on Gaz într-un comunicat de presă.