Ieri “inspre seara”, a venit in vizita o prietena de-a mea. Suntem prietene de la 19 ani, ne-am cunoscut la un Salon Auto, unde am fost amandoua modele pentru o marca japoneza de masini (ea indreptatita sa fie asa, eu nu, dar pe mine m-a ajutat fata )
Toate bune si frumoase, insa, de cand o stiu (faceti calculul, de la 19 ani) numai prostii pateste. Viata ei sentimentala e o continua “parasire” si un “abandon” pe repeat. Relatiile nu dureaza mai mult de doi ani, iar acum, cand a ajuns la venerabila varsta de aproape 35 de ani (timp in care a refuzat doua cereri in casatorie, hi,hi) si vrea sa se aseze la casa ei constata ca NU ARE CU CINE!
**
-de ce esti suparata, ma iubito?
-ia, citeste asta si mai apoi intreaba-ma de ce sunt suparata!
Si am citit, da. Un mesaj de genul “cred ca ar trebui sa ne oprim aici, mi-am dat seama ca vreau altceva”…o porcarie de genul acesta, imi pare rau, dar nu mai tin minte exect (sau nu mai vreau sa tin minte, asa e corect)
-cati ani are nenea asta cu care te vedeai tu? parca avea aceeasi varsta ca tine, nu? am intrebat eu
-ihi…mi-a raspuns ea, sughitand
-pai….si de ce plangi?
-tu nu vezi? chiar nu intelegi ca nu meritam sa fiu parasita printr-un mesaj?
AM TACUT.
Fireste ca am inteles. Ma prefaceam ca nu inteleg, pentru ca nu stiam ce sa inventez sa o linistesc. Sa-i explic, sa-I traduc, sa o incurajez. Mi se parea ca (se) plange ca o toanta, inexplicabil pentru 35 de ani, mi se parea ca (serios) se deranjeaza sa planga degeaba! (cine vorbeste, de parca eu am fost mai breaza!)
***
De ce parasesc barbatii femeile fara sa le priveasca in ochi? De ce nu au curajul sa le spuna privindu-le in ochi “ai fost doar o aventura, de fapt nu te-am iubit niciodata, m-am distrat, m-am simtit bine, chiar daca tie ti-am spus sau ti-am dat de inteles altceva”. Ori “
