Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a declarat în emisiunea "Naşul", de la B1 TV, că politiştii nu au încălcat legea prin faptul că au protestat în faţa Palatului Cotroceni fără a avea autorizaţie, ci au comis o simplă contravenţie, iar PSD s-a oferit să le asigure reprezentarea juridică şi să le platească această contravenţie, informează Hotnews.
Ponta spune că nici aruncarea chipiurilor nu este infracţiune. "E un gest similar cu cel făcut de Elena Basescu când a purtat haina militară. Am spus şi atunci că nu e vorba de infracţiune ci, poate, de prost gust", a mai precizat preşedintele PSD.
El a continuat pe acelaşi subiect, susţinând că atitudinea politiştilor a fost una normală în situaţia în care li s-au luat atât de mulţi bani, încât mulţi dintre ei nu-şi mai pot plăti ratele la bancă sau la maşină. "În aceste condiţii, eu aş fi fost mai violent decât ei", a declarat Victor Ponta.
Altfel, liderul PSD va susţine în continuare un TVA diferenţiat şi, în special, un TVA de 5 la sută la alimente.
"Omul va spune că mai bine plăteşte 5 la sută la stat decât să facă acte false, să dea şpăgi şi să-l caute Fiscul. Omul îşi spune că nu are de ce să rişte pentru un TVA atât de mic. O să vă prezentăm pe 16 octombrie calculele care dovedesc că poţi reduce TVA-ul de la 24 la sută la 5 la sută", conchide Ponta.
Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a declarat în emisiunea "Naşul", de la B1 TV, că politiştii nu au încălcat legea prin faptul că au protestat în faţa Palatului Cotroceni fără a avea autorizaţie, ci au comis o simplă contravenţie, iar PSD s-a oferit să le asigure reprezentarea juridică şi să le platească această contravenţie, informează Hotnews.
Ponta spune că nici aruncarea chipiurilor nu este infracţiune. "E un gest similar cu cel făcut de Elena Basescu când a purtat haina milita