Discutăm ore întregi dacă staţionarea la stop a lui Traian Băsescu este sau nu un act constituţional.
Herta Müller a avut ghinionul ca prezenţa sa la Bucureşti să coincidă cu derularea pe micile ecrane a telenovelei „Buldogul marinarului". Lumea a urmărit cu sufletul la gură intrigile tenebroase şi loviturile de teatru care au urmat asediului de la Palatul Cotroceni. Noroc că zidurile au rezistat salvelor de şepci cu sau fără stemă. Ca în cazul oricărei telenovele care se respectă, dragostea a învins în cele din urmă. Igaş, venit din provincie să-şi facă un rost la Bucureşti, a obţinut ceea ce trebuia să obţină, iar Marinarul, un om dur, dar cu suflet mare, s-a despărţit cu lacrimi şi
pupături de credinciosul său Buldog. Herta Müller a vorbit pe scena Ateneului Român, dar politicienii care au declarat regimul comunist drept ilegitim şi criminal nu prea s-au văzut în sală. Nu au avut timp. Şi apoi, comunismul a fost condamnat în mod oficial, de ce să ne mai încurcăm cu nemţoaica asta căreia i se năzare că vede securişti peste tot în mândra societate românească de azi?
Multora nu le convine să audă ceea ce spune Herta Müller, că nu prea ne-am ostenit cu rezistenţa împotriva comunismului. Explicaţii se găsesc: duritatea regimului, aparentul dezgheţ din primii ani ai lui Ceauşescu, omniprezenţa Securităţii care a împiedicat orice construcţie civică menită să ameninţe orânduirea socialistă.
Dar astăzi nu se vede aceeaşi abdicare a societăţii în faţa răului? Dubele negre nu mai circulă pe străzi, suntem o ţară europeană, şi cu toate astea oamenii nu mai sancţionează nici minciuna, nici vulgaritatea, nici prostia, nici corupţia, nici impostura, nici hoţia, nici bătaia de joc. Dacă spuneai că Elena Ceauşescu e semianalfabetă, riscai puşcăria. Acum, prin votul nostru am umplut Parlamentul cu politicieni cu diplomă de doctorat la Tupilaţii din Deal, în z
