Imperial Tobacco s-a alăturat JTI, Philip Morris şi BAT în combaterea acesteia
Amploarea îngrijorătoare pe care au luat-o în ultimii ani contrafacerea şi contrabanda cu tutun şi produse din tutun a determinat Comisia Europeană să încheie noi acorduri pentru combaterea acestora.
După ce în 2007, JTI (ca şi Philip Morris şi BAT) a încheiat cu oficialii europeni un Acord european pentru combaterea comerţului ilicit, a venit rândul unui alt producător să facă acest lucru: Imperial Tobacco va colabora cu CE, cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi cu autorităţile statelor membre responsabile cu aplicarea legii împotriva ţigărilor contrafăcute şi de contrabandă, se arată într-un comunicat transmis luni de Comisie.
"Acordul include efectuarea unor plăţi considerabile care vor fi efectuate de ITL (Imperial Tobacco Limited - n.r.) către Comisie şi statele membre, totalizând 300 milioane de dolari (207 milioane euro) în decursul următorilor 20 de ani", a comunicat ieri compania.
Comerţul ilicit cu tutun privează UE şi statele membre de 10 miliarde de euro în fiecare an, din cauza neplăţii taxelor pentru produsele respective, potrivit estimărilor CE.
Contactaţi, reprezentanţii JTI ne-au informat că potrivit Acordului încheiat în 2007 cu Comisia Europeană, sub coordonarea OLAF, "în cazuri de confiscări mai mari de 50.000 de bucăţi ţigarete, compania plăteşte integral diferenţa de taxe dintre statul în care au fost confiscate şi statul în care au fost produse.
"În cazul în care confiscările într-un stat totalizează, într-un an, 90 mil. bucăţi, diferenţa de taxe e plătită de patru ori. Acordul este încheiat pe o durata de 15 ani şi prevede ca, în această perioadă, JTI să pună la dispoziţia CE şi statelor membre suma de 400 mil. dolari, fonduri utilizate pentru susţinerea iniţiativelor de combatere a contrabandei şi contraf