Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul Maramureş a decis o nouă amânare în dosarul Cordunenilor

Publicat in Adevarul, marți 28 septembrie 2010 ·

Judecătorii maramureşeni au luat astăzi decizia de a fixa un nou termen pentru data de 26 octombrie în dosarul Cordunenilor. La înfăţişarea din această dimineaţă au fost prezenţi doar apărătorii şi inculpaţii aflaţi în stare de libertate.

Clanul Cordunenilor este judecat pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau srrijinire a unui asemenea grup. Conform rechizitorului, procurorii DIICOT susţin că o parte dintre fraţii interlopi ar fi avut încă de acum mulţi ani această ocupaţie.

Reţeaua de hoţi coordonată de membrii clanului Corduneanu era una dintre cele mai importante „afaceri" a acestora. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi susţin că de pe urma persoanelor obligate să fure şi să tâlhărească în străinătate interlopii ieşeni ar fi obţinut un profit de 1.650.000 de euro. Reţeaua de hoţi coordonată de membrii clanului Corduneanu era una dintre cele mai importante „afaceri” a acestora. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi susţin că de pe urma persoanelor obligate să fure şi să tâlhărească în străinătate interlopii ieşeni ar fi obţinut un profit de 1.650.000 de euro.

Hoţii care erau racolaţi, cazaţi şi instruiţi şi-ar fi desfăşurat activitatea în 34 de ţări, iar majoritatea banilor obţinuţi le reveneau membrilor grupării. Dacă doreau însă să scape de aceştia trebuiau să plătească o răscumpărare.

900 de pagini de rechizitoriu

Cea mai mare parte din bani, ar fi ajuns după spusele procurorilor, la Constantin Bogdan , fost Corduneanu, care ar fi şi liderul incontestabil al reţelei. „În aceste condiţii membrii grupării Corduneanu au obţinut sume foarte mari de bani pe care le-au investit în achiziţionarea de autoturisme, achiziţionarea sau construirea de imobile”, precizea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 11 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 52 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 11 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°