“Câte persoane?
O persoana.
Câte? Una? UNAAA?!!?!”
După o anumita varstă, destul de fragedă după părerea mea (22,23, 24, 25, 26, 27 ani) devine enervant că mai mereu ești întrebată “Dar de ce ești singura?, De ce nu ai pe cineva?” sau ṭi se dau sfaturi “este cazul să te căsătorești …”. Faptul ca nu ești cu cineva nu te face altă persoana. Priorităṭile diferă de la persoană la persoană.
De ceva vreme în majoritatea discutiilor pe care le am cu fetele sau cu amici/amice se ajunge la faptul că suntem singure (sau nu- asta ca sa nu dăm tot din casă) și că majoritatea oamenilor despre asta te întreabă atunci când ajungi la un anumit confort material și nu numai, după ce îṭi definitivezi studiile etc.
Sau: nu contează cu cine ești, atâta timp cât ești cu cineva. Sper să nu ajungă cineva să accepte o relaṭie doar de dragul de a fi cu cineva, de a fi în “rândul lumii”.
În momentul în care deja spui că ai pe cineva crești în ochii oamenilor, bine poate să fie și femeie numai să știe lumea că ai pe cineva langa tine, nimeni nu te mai șicanează, nimeni nu îṭi spune că ai o vârsta și trebuie să-ṭi găsești pe cineva.
Dupa o anumită vârstă și după anumite relaṭii din care ai avut de învaṭat, sau nu, privești lucrurile altfel. De exemplu: “Ce nevoie am eu de bătaie de cap? Mai bine ies cu fetele/băieṭii , facem ce facem nu mă sună nimeni să mă intrebe când vin acasă, daca mă așteaptă să mâncăm împreună etc.”
Discuṭie cu un fost coleg de liceu, pe messenger, needitată:
“Xyz: si…cand te mariti?
Iza: nu intra in planurile mele de viitor casatoria
Iza : tu?)
Iza : cand te insori?
Xyz : nu si nu
Xyz: imi e bine asa cum sunt acum
Xyz : si nu vreau sa schimb nimic
Xyz : am pe cineva, stabil si ne e f ok asa
Iza : la un moment dat o sa o faci si pe asta
Xyz : da, dar eu sper ca dupa 30
