Cancelarul german, Angela Merkel, a povestit într-un interviu acordat revietei germane "Superillu" că obiceiurile sale încă poartă amprenta experienţei trăite în Germania comunistă.
Uneori cumpăr ceva pentru că mi-au picat ochii pe lucrul respectiv, chiar dacă nu am nevoie cu adevărat de el, a declarat ea pentru revista Superillu, o publicaţiefoarte populară în fosta RDG.
Această înclinaţie către depozitare rezidă adânc în mine, deoarece trăind cu diverse lipsuri eşti înclinat să iei tot ceea ce poţi, a explicat Merkel, potrivit Der Spiegel.
Merkel a adăugat că preferinţele sale culinare au fost, de asemenea, formate în trecut. Cina sa constă adeseori într-un bol de supă rusească Solianka sau gulaş unguresc, feluri de mâncare obişnuite în Germania de Est. Chiar şi detergentul folosit este fabricat de o firmă din est.
Angela Merkel - foto: superillu.de
Deşi susţine că ultimii 20 de ani de unitate au fost "o experienţă în mare parte pozitivă", Merkel afirmă că tranziţia a fost plină de schimbări, mai ales pentru est-germani.
După reunificare era un anumit sentiment de înstrăinare deoarece viaţa de zi cu zi a fost dată peste cap, a explicat ea.
Cancelarul german a apărat faimoasa predicţie a fostului cancelar Helmut Kohl din 1990, potrivit căreia fostul Est va fi transformat într-o "zonă înfloritoare".
Merkel, care a învăţat limba rusă şi a participat la orele obligatorii de marxism-leninism, afirmă că tranziţia sa personală către Germania reunificată a durat. De exemplu, ea a continuat să folosească expresia est-germană Kaufhalle (hală) timp de mai mulţi ani după căderea Zidului Berlinului.
Numai după 15 sau 16 ani de la reunificare cuvântul «supermarkt» (supermarket) mi-a ieşit uşor pe gură, a adăugat ea.