În timp ce Fernando Alonso era ovaţionat de public în ultimul tur al circuitului de la Singapore, pentru noua sa victorie, atenţia spectatorilor a fost brusc atrasă de Kovalainen, al cărui monopost luase foc. În astfel de situaţii, pilotul coboară şi se îndepărtează de monopost pentru a permite comisarilor de cursă să stingă incendiul, dar acum nu a fost cazul. Finlandezul care a preferat să rămână într-un monopost în flăcări şi să stingă incendiul de unul singur.
Pilotul echipei Lotus a căutat un comisar de cursă şi, pentru că nu a văzut niciunul în apropiere, a preferat să rămână în monopost şi să piloteze. Ajuns la finalul unui tur de pistă, finalandezul a dat dovadă de un curaj ieşit din comun, refuzând să intre la boxe pentru a evita ranirea unor persoane din paddock şi a oprit pe linia de start-sosire, unde a solicitat mecanicilor Williams un extinctor cu ajutorul căruia a stins incendiul de unul singur.
Kovalainen a explicat ulterior că aceasta a fost cea mai bună soluţie pe care a găsit-o pentru a salva situaţia. "Întotdeauna pare dramatic. Am văzut că maşina a luat foc chiar înainte de intrarea în pitlane şi m-am gândit că nu vreau să mă duc în pitlane cu un astfel de incendiu. Dacă maşina exploda acolo mulţi oameni ar fi fost răniţi. Nu am putut găsi niciun comisar, aşa că m-am oprit în faţa garajelor Williams şi am spus: 'Băieţi, vă rog, daţi-mi un extinctor pentru că acum (n.r - incendiul) a devenit o problem. Din fericire, l-am oprit destul de repede", a declarat pilotul echipei Lotus la finalul cursei din Singapore.
Chiar şi în aceste moment care puteau deveni într-adevăr dramatice, pilotul finlandez nu şi-a pierdut simţul umorului pentru care este recunoscut."Le-am spus lui Tony Fernandes (n.r - şeful Lotus Racing) şi Mike Gascoyne (n.r - directorul tehnic) că poate ar trebui să mă plătească mai bine, pentru că acum sunt şi pompier", a