Pentru prima dată în ţara de origine după câştigarea Premiului Nobel, Herta Müller, scriitoare originară din România, s-a prezentat în faţa publicului ca o persoană modestă, nedoritoare de lauri şi de laude. Scriitoarea a participat luni şi marţi la două întâlniri cu cititorii, la Ateneu şi la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti.
Luni seară, Herta Müller a urcat pe scena Ateneului. Laureata cu Nobel, unul dintre marii scriitori est-europeni a cărei literatură portretizează exclusiv, tăios şi asumat traumele comunismului, a vorbit şi răspicat, dar şi jucăuş, despre preţul cuvintelor şi al comunismului.
Citiţi şi:
Andrei Pleşu: "Un Nobel pentru autenticitate, talent şi calitate umană"
Şeful securiştilor care au urmărit-o pe Herta Muller: „Are o psihoză. Fabulează mult!”
Faţă în faţă cu Gabriel Liiceanu - emoţionat înainte de dialog, tamponându-şi permanent fruntea cu o batistă, dar grav şi stăpânit de-a lungul dezbaterii - Herta Müller a fost caldă şi sinceră. „Acum nu sunt scriioare, eu sunt scriitoare doar când stau cu mine însămi. Ce fac aici e circ", a spus ironic Herta Müller. Discursul ei a glisat între aceeaşi voce intransigentă şi poetică din proză, şi spiritul ludic din poezia sa, dezvăluind o plăcere aparte de a potrivi cuvintele. „Oblig cuvintele să mă ajute să spun ceea ce trebuie să spun. Abia când mă apuc de o frază îmi dau seama ce vrea să spună de fapt. Caut mereu până găsesc ceva ce e acceptabil.
Scrisul, ca muncă, are logica lui şi îţi impune esteticul. Dintr-odată, totul nu mai e noapte sau zi, e predicat şi subiect. Limba e ceva ce mă chinuie, mă obligă să-mi screm mintea până nu mai pot. Pe de altă parte, mă ajută. E un cerc vicios. „Herta Müller a lăsat să se înţeleagă că limba poate fi şi duşmănoasă, că pentru ea „patria" e un cuvânt folosit prea mult într-un sens ideologic, dar şi o noţiun