Ţara cu cei mai vârstnici locuitori din lume (22,7% peste 65 de ani în 2009) va inunda pieţele mondiale cu emisiuni de obligaţiuni, pentru a-şi finanţa deficitul sistemului de pensii
Detonată de pe locul de a doua economie a lumii - de către China, în iulie 2010 - Japonia este un "butoi cu pulbere" pentru pieţele mondiale de capital, la care va trebui să apeleze, pentru a-şi finanţa deficitul sistemului de pensii. Peste o treime (35,5%) dintre locuitorii Japoniei sunt pensionari, iar ponderea lor va spori mai repede decât în altă ţară dintre primele 20 de economii ale lumii.
O estimare efectuată de compania de analize financiare Hedgeway, citată de revista Fortune, arată că, peste zece ani, pensionarii vor reprezenta 48% din populaţia japoneză. Până în 2050, Ministerul Sănătăţii şi Muncii de la Tokyo prevede că 76,4% dintre japonezi vor avea peste 65 de ani. Cei care intră pe piaţa muncii sunt tot mai puţini, în timp ce sistemul public de pensii este deja cel mai mare din lume (1.433 miliarde USD). Pentru ca pensiile să poată fi plătite în continuare, statul nipon va trebui să accelereze ritmul în care ia împrumuturi, în acord cu creşterea numărului pensionarilor.
Astfel, numai în 2010, Fondul naţional de pensii vrea să strângă 4.000 miliarde yeni (48 miliarde USD) din vânzarea pe bursele din lume a unui pachet de active: 67,5% obligaţiuni guvernamentale nipone (JGBs), 12% acţiuni japoneze, 10,8% acţiuni internaţionale şi 8,3% obligaţiuni străine (inclusiv emise de SUA).
Pe măsură ce obligaţiunile şi acţiunile vândute de Japonia vor inunda pieţele, preţurile vor scădea, fenomen care ar putea atrage o nouă criză financiară şi să pună la îndoială solvenţa Japoniei. Datoria publică niponă este, deja, una dintre cele mai ridicate din lume (200% din PIB), dar 94% dintre creditori sunt interni şi doar o mică proporţie este acoperită de FMI.
56