Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat reţinut, pentru omor, la Castelu

Publicat in Ziua Constanta, marți 28 septembrie 2010 ·

Poliţiştii din Castelu au fost sesizaţi că pe un câmp din apropierea unei fermei de animale, din satul Nisipari, judeţul Constanţa, a fost găsit cadavrul unui bărbat.

Echipa operativă deplasată la faţa locului a identificat persoana decedată ca fiind ca fiind un tânăr, de 37 de ani, din localitate, ce lucra ca îngrijitor la, prezentând urme vizibile de violenţă.

În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate a fost identificat şi depistat un alt tânăr, de 36 de ani, din comuna Gîrceni, judeţul Vaslui, coleg de fermă cu decedatul, ca suspect de comiterea agresiunii. Poliţiştii care aveau arme la miting au fost identificaţi

Cel puţin cinci poliţişti au fost fotografiaţi sau filmaţi având armele la ei la mitingul din 24 septembrie de la Palatul Cotroceni, iar alţi trei aruncând cu şepcile, aceştia fiind identificaţi în urma analizării imaginilor de la protest.

Raportul ce va fi prezentat joi în CSAT cu privire la mitingul desfăşurat pe 24 septembrie în faţa Palatului Cotroceni va fi întocmit de Departamentul de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, structura ce a gestionat măsurile de securitate în timpul desfăşurării mitingului. Au fost strânse toate imaginile şi fotografiile făcute în timpul mitingului de către forţele de ordine.

Sursa: http://www.ziare.com/

Poliţiştii din Castelu au fost sesizaţi că pe un câmp din apropierea unei fermei de animale, din satul Nisipari, judeţul Constanţa, a fost găsit cadavrul unui bărbat.

Echipa operativă deplasată la faţa locului a identificat persoana decedată ca fiind ca fiind un tânăr, de 37 de ani, din localitate, ce lucra ca îngrijitor la, prezentând urme vizibile de violenţă.

În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate a fost identificat şi depistat un alt tânăr, de 36 de ani, din comuna Gîrceni, judeţul Vaslui, coleg de fermă cu decedatul, ca suspect de comiterea ag

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum 25 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor maşini electrice fabricate la Craiova

News.ro acum o ora
Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor vehicule electrice fabricate în România. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice, Puma Gen-E, E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier. ”Ford Otosan, unul dintre cei mai mari producăto

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°