Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luncanu şi Gojnea, principalii favoriţi la Campionatele Naţionale de tenis

Publicat in Adevarul, marți 28 septembrie 2010 ·

Jucătorii Alexandru Luncanu şi Mădălina Gojnea sunt principalii favoriţi la Campionatele Naţionale de Tenis, care se desfăşoară în perioada 27 septembrie - 3 octombrie la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.

La competiţia de la Bucureşti participă cei mai buni 32 de jucători din România, pe tabloul de simplu al întrecerii masculine, respectiv cele mai bune 32 de jucătoare pe tabloul întrecerii feminine.

La feminin, cap de serie a fost desemnată Mădălina Gojnea, ea fiind urmată de Cristina Mitu şi Ionela Andreea Iova. De asemenea, pentru întrecerea masculină principalul favorit este Alexandru Luncanu, urmat de Adrian Cruciat şi Andrei Mledea.

Pentru a putea participa la Campionatele Naţionale, un jucător trebuie să aibă minimum un punct în clasamentele naţionale de seniori din săptămâna anterioară şi minimum 14 ani împliniţi până la data începerii competiţiei.

"Fiecare dintre jucătorii de tenis care au făcut istorie pentru România, a trecut prin experienţa Campionatelor Naţionale. De aceea cred că această întrecere are un rol foarte important în cariera oricărui jucator de tenis profesionist din România", a spus Ruxandra Dragomir, preşedintele FRT.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bogdan Peșchir a încercat să își ascundă fața, dar nu a reușit. Bogpr, finanțatorul lui Călin Georgescu, adus la IGPR, în București

Libertatea acum o ora
Bogdan Peșchir a fost adus joi, 20 martie, la sediul IGPR din Șoseaua Ștefan cel Mare, iar presa l-a fotografiat și l-a filmat. Acestea sunt primele imagini cu misteriosul finanțator al campaniei electorale 2024 a lui Călin Georgescu.

Influencerul Bogdan Peşchir, adus de la Braşov la audieri în Capitală, în dosarul privind finanțarea campaniei lui Georgescu / Obligat să-şi scoată masca, şapca şi ochelarii de soare pentru a putea fi identificat – FOTO

HotNews acum o ora
Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost adus joi după-amiază de la Braşov la Bucureşti p

Emisiunea „Drumul spre performanță”, vineri, 21 martie, de la ora 15.00. Chiar există baseball în România

Gandul acum o ora
Emisiunea „Drumul spre performanță” a ajuns la episodul 6, până acum emisiunea fiind dedicată natației, baschetului, culturismului, rugbyului și scrimei. Acum a venit rândul unei discipline sportive mai puțin populare în România, dar care va fi la J

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 49 minute
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Noile prevederi fiscale pregătite de Finanțe în privința TVA vor afecta micile întreprinderi, spun consultanții fiscali

HotNews acum 4 ore
Camera Consultanților Fiscali (CCF) salută majorarea plafonului la 395.000 lei, dar atrage atenția asupra celorlalte aspecte din proiectul MF. În acest sens, a trimis o adresă prin care a venit și cu propuneri de modificare. Una dintre cele mai prob

Octavian Morariu, ales în Comitetul Executiv al CIO - primul român după 39 de ani

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Octavian Morariu (63 de ani), fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost ales în boardul Comitetului Internațional Olimpic, el primind 53 de voturi. Este primul român într-o asemenea poziție la CIO după o perioadă de 39 de ani.

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Libertatea acum 4 ore
Procurorii de la Parchetul General desfășoară joi, 20 martie, 17 percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar ce vizează infracțiunea de coruperea ale

BEC a publicat lista finală a candidaților pentru alegerile prezidențiale din 2025

Ziua Constanta acum o ora
BEC a făcut publică, astăzi, 20 martie 2025, lista definitivă a candidaturilor propuse la alegerile pentru Președintele României din anul 2025. BEC a făcut publică, astăzi, 20 martie 2025, lista definitivă a candidaturilor propuse la alegerile pentr

Marian Vanghelie lansează acuzații grave la adresa lui Gigi Becali- „A tâlhărit femeile în vârstă și măicuțele și le-a luat terenurile” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul primar Marian Vanghelie lansează acuzații șocante, afirmând că omul de afaceri Gigi Becali și-ar fi construit averea prin furturi. Vanghelie susține că Becali a tâlhărit femeile în vârstă, măicuțele și le-a luat terenurile. Domnul Gigi Becali

Cărţile electronice de identitate au început să fie eliberate în judeţul Cluj

News.ro acum 3 ore
Toate serviciile de evidenţă a persoanei din judeţul Cluj au început, joi, eliberarea de cărţi electronice de identitate. Proiectul-pilot început la Cluj-Napoca va fi extins şi în restul ţării. Consiliul Judeţean Cluj arată, într-un comunicat de pre

Vremea

București
acum

10°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/14°
Iasi
acum

10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

5°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

joi

0°/11°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/13°
dum.

8°/16°