Înainte, aveai nişte calităţi şi astfel puteai deveni celebru. Acum eşti mai întâi celebru şi asta este considerată o calitate.“ - cam acestea sunt vorbele unui comentator din filmul „Ed TV” al lui Ron Howard - pe care l-am putut revedea recent la TVR 1.

Filmul acesta (apărut pe ecrane în 1999) spune despre televiziunea actuală chiar mai multe decât tomuri întregi de analize.Un post TV, aflat în cădere de audienţă, se decide să facă un experiment. Să transmită, needitat, 24 din 24 de ore din viaţa unui anonim (ceva în genul filmului „The Truman Show" al lui Peter Weir, dar de data aceasta subiectul ştie că este în atenţia camerelor de luat vederi).

Ed Pekurny este un umil supraveghetor într-un magazin de casete video. Odată ce viaţa lui anodină începe să fie filmată şi transmisă non-stop la televizor, existenţa lui se schimbă fundamental. Devine peste noapte un om important, adulat de fani, subiect de dezbateri televizate. Fiecare mişcare a vieţii lui este urmărită cu sufletul la gură de telespectatori, iar unii ajung să nu se mai poată desprinde de televizor. Întrebaţi de ce se uită, nu ştiu ce să răspundă. De fapt, cu toţii aşteaptă să se întâmple ceva, un accident, ceva ieşit din comun sau măcar o scenă hot.

Tot aşa funcţionează şi televiziunea din realitatea noastră cotidiană. Ne întrebăm ce calităţi au unele personaje (de la aşa-zişii analişti pe care-i vedem toată ziua cum macină vorbe goale la televizor, până la Biance ale lui Bote) de ne sunt băgate tot timpul pe gât, cu ajutorul micului ecran, şi devin astfel vedete. Răspunsul e simplu: nu au nicio calitate, pentru că nici nu e nevoie de aşa ceva. Simplul fapt că le vedem tot timpul pe piedestalul oferit de televiziune le conferă o aură care le transformă automat în vedete, în persoane demne de admiraţia noastră. Şi, mai cu seamă, în modele pentru publicul telespectator. Cum modelul nu are n