Canalul TVR 3, prin studiotul TVR Iaşi, organizează în perioada 25 octombrie-15 decembrie 2010 emisiunea concurs “Vocea Populară”, care se adresează tinerilor interpreţi vocali de muzică populară din întreaga ţară. Pentru regiunea Moldovei, programul include 11 emisiuni televizate. Fiecare judeţ (Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea) îşi va desemna câte un reprezentant ales dintre cei mai buni. După ce va fi desemnat câte un reprezentat al fiecărui judeţ din Moldova, concurenţii se vor întrece în două semifinale care vor desemna câştigătorul regiunii. Acesta va participa, alături de ceilalţi patru finalişti (TVR Timişoara, TVR Cluj, TVR Craiova şi TVR Târgu-Mureş) la marea finală de la Bucureşti. Premiile acordate în cadrul concursului sunt: - marele premiu oferit la finala naţională – un autoturism tip Dacia; - 2500 de lei pentru finalistul regiunii; - locurile doi şi trei – obiecte în valoare de 500 de lei; Pentru emisiunea concurs “Vocea Populară”, TVR Iaşi organizează o preselecţie la nivelul întregii regiuni. Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0232-210.444 sau la adresa de email voceapopulara@tvriasi.ro, până la data de 10 octombrie 2010. La preselecţie se pot înscrie interpreţi vocali de muzică populară din zona Moldovei, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, care nu sunt sub contract cu orchestre sau ansambluri folcorice profesioniste.
Autori: A.B.
Canalul TVR 3, prin studiotul TVR Iaşi, organizează în perioada 25 octombrie-15 decembrie 2010 emisiunea concurs “Vocea Populară”, care se adresează tinerilor interpreţi vocali de muzică populară din întreaga ţară. Pentru regiunea Moldovei, programul include 11 emisiuni televizate. Fiecare judeţ (Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea) îşi va desemna câte un reprezentant ales dintre cei mai buni. După c