A ajuns comandant de batalion la 29 de ani, pe când colegii săi conduceau în cel mai bun caz plutoane. A fost pe rând ofiţer de operaţii, a înfiinţat brigadă de Vânători de munte din Miercurea Ciuc, a fost şef de stat major, iar anul trecut când s-a retras a făcut-o din funcţia de locţiitor al comandantului Brigăzii 81 Mecanizate

Colonelul Gaftone are armata în sânge de mic copil, iar reflexele de militar de carieră nu le-a pierdut nici la un an de la pensionare. Se trezeşte în continuare la cinci dimineaţa chiar şi atunci când lecturile l-au ţinut treaz până la ora patru, iar reflexul de a scana fiecare persoană cu care intră în contact îl are şi acum. La începutul carierei îşi imagina că generalul este intermediarul între cer şi armată. Viaţa la comandă şi apropierea de acest grad, despre care mărturiseşte că l-a separate un pas foarte mic, l-a făcut să înţeleagă că nu gradul este cel care contează ci modul în care ce-l care-l deţine îşi asumă responsabilitatea acestuia şi a funcţiei.

Nu-şi aminteşte exact în ce moment al vieţii sale de copil a luat decizia de a intra în armată, dar spune că momentul invaziei Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia şi reacţia autorităţilor române de atunci l-au impresionat profund:"M-am născut şi am copilărit într-o zonă în care amintirea Regimentului de Graniţă este încă vie. De aici dorinţa de a deveni militar a fost una naturală pentru toată generaţia mea. Apoi ne-a impresionat pe toţi invazia ruşilor în Cehoslovacia şi a conducerii statului roman de a condamna atacul şi de a refuya să li se alăture..În opinia populară armata ajunsese în acele timpuri o instituţie extrem de respectată ", îşi aminteşte colonelul Gaftone. A făcut şcoala militară la Sibiu, iar modelul întregii sale generaţii au fost militarii de vocaţie, cei care, au sfârşit în temniţe comuniste "Eram cred, o generaţie de ofiţ