O femeie de 40 de ani din Baia Mare povesteşte cum a scăpat de două „gâlme" descoperite pe vasele de sânge din cap.
Rodica (40 de ani) din Baia Mare s-a trezit într-o zi că-i bubuia capul de durere. Erau nişte impulsuri mai puternice decât cele pe care le dă o migrenă. Familia s-a hotărât să cheme Salvarea, care a transportat-o la Spitalul Municipal, iar aici a văzut-o un medic neurolog, care i-a făcut o tomografie computerizată. „A rezultat că nu am nimic", îşi aminteşte femeia.
Anevrismul, confundat cu epilepsia
Durerile nu au încetat, iar Rodica a ajuns în cele din urmă la Spitalul de Boli Contagioase din Baia Mare. „Era suspectă de meningită", povesteşte sora ei, care o supraveghează acum după intervenţiile făcute de mai bine de o săptămână la Spitalul Municipal din Bucureşti. Femeia îşi aminteşte că nimeni nu îi lua în serios durerile de cap şi că i s-a pus inclusiv diagnosticul de epilepsie şi spasmofilie. „Ziceau că e de la cap şi că am nevoie de psihiatru", spune femeia. Asta, până când s-a prăbuşit chiar într-un salon de spital. În cele din urmă, pe 4 septembrie a ajuns cu elicopterul la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde medicii i-au descoperit şi operat două anevrisme. Femeia este încă internată, dar s-a recuperat bine şi nu a rămas cu paralizii. „Are o poftă de mâncare de ne sperie câteodată. Când era acasă mânca doar o dată pe zi", spune fericită sora ei, care o îngrijeşte.
Trataţi-vă hipertensiunea!
Anevrismele reprezintă o dilatare anormală a vaselor de sânge (seamănă cu nişte gâlme) şi se rup adesea între 35 şi 50 de ani. „Unele persoane se nasc cu astfel de «gâlme», iar pe parcurs acestea se dezvoltă şi, din cauza tensiunii crescute, a îmbătrânirii vaselor de sânge, plesnesc", spune medicul Bogdan Dorobăţ, specialist în radiologie intervenţională şi cel care a operat-o pe Rodica. Când se rupe un anevrism, apar dure