Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maximul minimului

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 28 septembrie 2010 ·

Se speram ca tranzitia nu va dura inca 50 de ani. Romanii incep sa aiba motive de satisfactie. PSD si-a stabilit niste tinte politice teribile pentru aceasta toamna clocotitoare. Potrivit lui Mircea Geoana, obiectivul minimal al partidului sau este reprezentat de darimarea Cabinetului Emil Boc, iar cel maximal de demiterea presedintelui Traian Basescu. Intre aceste minime si maxime cu efect distrugator, pesedistii uita sa spuna si care sint solutiile iesirii Romaniei din criza. Recursul la istoria recenta ne scuteste insa de surprize. Programul PSD de guvernare se va referi din nou la avantajele incontestabile ale Romaniei, precum si la resursele umane interne de reputatie mondiala. Agricultura ar avea nevoie de un specialist ca Victor Surdu, cel care a demonstrat ce usor poti fenta bancile, cind ai o multime de proprietati (funciare) pe alte nume; fondurile europene ar trebui gestionate obligatoriu de clanul Puwak, cel care a stiut sa atraga atitia bani comunitari in buzunarele proprii; iar la Mediu e neaparata nevoie de cineva ca Agathon, cel care a facut din Baile Herculane, Parcul „Dracula" si palmierii cu frunze cazatoare veritabile marci nationale. Pentru Justitie se pregateste Adrian Nastase, singurul politician integru in privinta spagilor. Nu s-a codit niciodata sa primeasca. Cine crede ca pesedistii vor fura mai putin decit pedelistii are memoria amortita. PSD detine insa imensul avantaj ca, fiind inventatorul sistemului postdecembrist original, se descurca mai bine cind se afla la guvernare. Nu ca pesedistii ar vindeca vreo boala a societatii, dar, cind e vorba sa ascunda cadavrele si sa fenteze statisticele, sint cu mult mai priceputi. De!, au experienta indelungata in astfel de lucruri. Dar toate scheletele ascunse sub pres sau prin dulapuri vreme de 20 si mai bine de ani incep sa iasa la vedere. Iar corul scheletelor, in timp ce dantuie cu mare chef, ci

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 2 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 6 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 4 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°