Se vorbeşte mult despre nostalgia pentru comunism în ţările Europei de Est şi în fosta URSS. Sunt unii care susţin că însăşi amintirea dictaturii ar fi devenit o chestiune perimată.

Cât este mit şi cât este realitate în aceste aserţiuni rămâne să fie decantat prin analize serioase, deci nu prin aserţiuni pripite.

IICCMER, în colaborare cu CSOP, a dat publicităţii joi, 23 septembrie, rezultatele unui sondaj realizat de cele două instituţii pentru evaluarea percepţiei populaţiei României asupra trecutului comunist. Nu voi intra în detalii tehnice legat de sondaj, dar doresc să precizez că acesta a fost realizat gratuit de CSOP ca urmare a discuţiilor preliminare pe care le-am purtat în luna iunie a acestui an cu directorul instituţiei, sociologul Andrei Muşetescu. Sondajul este primul dintr-o serie de astfel de iniţiative pe care IICCMER şi CSOP doresc să le organizeze în lunile următoare, în cadrul unui proiect comun.

Amintirea comunismului ca regim represiv, întemeiat pe o ideologie revoluţionar-utopică, este o rană deschisă. Tăcerea în jurul crimelor are efecte distructive. Iertarea nu se produce spontan, o ştim din experienţele latino-americane ori din aceea a Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere din Africa de Sud, fără ca autorii crimelor să se căiască public, fără ca justiţia să-şi spună cuvântul. Iar uitarea este un proces nu mai puţin complicat decât amintirea.

Sondajul IICMER-CSOP este bine-venit din multe raţiuni. Între acestea, el dovedeşte că românii nu au uitat comunismul, nu resping, ba chiar dimpotrivă, un procent impresionant dintre ei favorizează demersul lustraţiei, al îndepărtării din funcţii publice, pentru o perioadă limitată, a celor care au deţinut poziţii importante în instituţiile fundamentale ale regimului comunist.

Consider că rezultatele dovedesc necesitatea creării şi cultivarea loc