Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci puncte din Raportul de ţară, trimise spre revizuire

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 septembrie 2010 · ·

Comisia Europeană va reevalua evoluţiile României în domeniul justiţiei. Sunt avute în vedere cinci puncte sensibile, întârzieri semnalate pe un ton dur de ultimul Raport de ţară. Sursa: Codrin Prisecaru

O nouă evaluare a Comisiei Europene cu privire la stadiul reformelor din justiţie este făcută la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu, care a contestat Raportul de ţară din iulie.

Nemulţumirile sale vizau includerea îndeplinirii criteriilor pe justiţie în condiţiile pentru integrarea în spaţiul Schengen. Ca să se asigure că aceste cerinţe ale Comisiei sunt îndeplinite, şeful statului s-a întâlnit ieri cu membrii CSM. "Pentru a avea certitudinea că Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu ne va ridica probleme în acceptarea noastră în Spaţiul Schengen, în martie 2011, ar trebui să găsim o formulă să răspundem pozitiv", le-a spus Băsescu membrilor CSM.

Ce trebuie îndreptat

"Acum, reabilitarea justiţiei din România depinde doar de CSM şi de instanţe", au explicat surse judiciare. Printre "capitolele" care vor fi reevaluate, potrivit oficialilor CSM, se numără: iniţierea unei analize independente a performanţei sistemului judiciar; luarea măsurilor imediate pentru redistribuirea posturilor vacante între instanţele de acelaşi nivel; reducerea competenţelor Curţii Supreme de a judeca în primă instanţă şi la recurs; publicarea tuturor decizi ilor instanţelor şi facilitarea accesului justiţiabililor la acestea prin introducerea unei modalităţi mai simple de căutare pe portalul instanţelor.

Mica reformă şi noul CSM

Printre problemele ce trebuie rezolvate rapid se numără şi adoptarea "micii reforme", ale cărei prevederi, odată intrate în vigoare, ar putea scurta durata proceselor.

Cel mai dificil pentru CSM va fi însă să asigure "o tranziţie uşoară şi corectă din punct de vedere legal către un

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 2 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax acum 40 minute
„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fon

FOTO+VIDEO. UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident tragic în Lipnița. O fetiță de 11 ani a murit

Ziua Constanta acum 24 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 11 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 54 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum o ora
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°