Zi importantă pe scena politică românească. Magistraţii de la Curtea Constituţională judecă sesizarea Opoziţiei privind legea pensiilor. Instanţa a fost sesizată atât de Partidul Naţional Liberal, cât şi de Partidul Social Democrat. Cele două formaţiuni denunţă mai multe nereguli în privinţa acestui act normativ.

Opoziţia contestă modul în care a fost adoptată legea. Liberalii şi social-democraţii acuză că textul a fost aprobat de către deputaţi în lipsa cvorumului necesar.
Reprezentanţii PSD au ameninţat chiar că vor declanşa procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, dacă şeful statului promulgă legea pensiilor.
Documentul a provocat dispute aprinse în Parlament, unde preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi liderul social-democraţilor, Victor Ponta au avut un schimb dur de replici.
Incidentele din Parlament lasă un gust amar cetăţenilor, spunea recent la RFI deputatul PDL, Sulfina Barbu. Şefa Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal critică "tonul şi lipsa unui dialog civilizat între Putere şi Opoziţie".
"Este evident că Parlamentul suferă de o lipsă acută de credibilitate. Ceea ce s-a întâmplat zilele acestea lasă un gust amar oricărui cetăţean care ne priveşte. Se ştie că lucrurile acestea nu sunt legate atât de acuzaţiile dintre Putere şi Opoziţie, cât de comportamentul în sine. Acest gust este cu atât mai amar, cu cât am pus toţi încredere în îmbunătăţirea clasei politice prin votul uninominal. Mă aşteptam ca lucrurile să se schimbe mai mult în bine. Cred că trebuie să mergem mai