Sâmbăta trecută, echipa de baschet - juniori III de la Cuza Sport Brăila a câştigat la Buzău Memorialul "Stelian Staicu", o competiţie la care au mai participat CSS Buzău, cu două formaţii, şi CSS Olimp Focşani.
Baschetbaliştii brăileni au câştigat lejer partidele cu formaţiile de juniori III şi II ai echipei organizatoare a turneului, CSS Buzău, după care au dispus, la o diferenţă mică, şi de echipa din Focşani, în faţa căreia, cu acest prilej, şi-au luat revanşa pentru înfrângerea din urmă cu o săptămână.
La acest turneu, de la Cuza Sport s-au remarcat Cătălin Mustaţă, Ştefan Negoiţă şi Octavian Mihăilă.
"Toţi componenţii echipei noastre au avut o evoluţie în creştere şi acest lucru s-a văzut cel mai mult în partida cu CSS Olimp Focşani, formaţie în faţa căreia ne-am luat revanşa. Victoria noastră s-a conturat după pauza mare, în rest a fost un meci foarte echilibrat. Cu acest prilej am început tratativele cu un baschetbalist de la Focşani, un sportiv de lot naţional, pe care vrem să-l transferăm la Cuza Sport. Vreau să mulţumesc pe acestă cale domnului director Cornel Săndulescu, de la Braicar, pentru că ne-a ajutat să ajungem la această competiţie", a declarat Mircea Totolici, preşedintele grupării brăilene. Sâmbăta trecută, echipa de baschet - juniori III de la Cuza Sport Brăila a câştigat la Buzău Memorialul "Stelian Staicu", o competiţie la care au mai participat CSS Buzău, cu două formaţii, şi CSS Olimp Focşani.
Baschetbaliştii brăileni au câştigat lejer partidele cu formaţiile de juniori III şi II ai echipei organizatoare a turneului, CSS Buzău, după care au dispus, la o diferenţă mică, şi de echipa din Focşani, în faţa căreia, cu acest prilej, şi-au luat revanşa pentru înfrângerea din urmă cu o săptămână.
La acest turneu, de la Cuza Sport s-au remarcat Cătălin Mustaţă, Ştefan Negoiţă şi Octavian Mihăilă. @N_P