Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 29 septembrie 2010 ·

Alergiile sunt consecinţe,

nu cauze ale astmului

Un studiu genetic recent a dezvăluit faptul că alergiile nu sunt o cauză a astmului, ci un rezultat al acestei boli. Oamenii de ştiinţă au găsit şapte gene asociate cu apariţia şi dezvoltarea astmului, o descoperire care ar putea fi punctul de plecare pentru crearea unor tratamente noi. Un grup de cercetători a efectuat peste o jumătate de milion de teste genetice pe 26.000 de subiecţi, iar rezultatele experimentelor au sugerat că alergiile reprezintă nu o cauză, ci consecinţe ale astmului, o boală care afectează sănătatea căilor respiratorii. Aceleaşi studii au arătat şi faptul că astmul pe care îl dezvoltă copiii şi astmul care apare la adulţi sunt două boli diferite. Guy Marks, şeful Departamentului de epidemiologie respiratorie şi de mediu din cadrul Institutului Woolcock din Sydney, a declarat că, după părerea lui, acest tip de cercetare, precum şi alte studii genetice efectuate cu privire la astm ar putea duce la găsirea unor tratamente mai bune şi la elaborarea unor metode eficiente de prevenire a apariţiei astmului. Experimentele efectuate au mai arătat că pentru astmatici este mai important să aibă la dispoziţie un tratament medicamentos eficient împotriva alergiilor de care suferă, şi nu să încerce să evite în permanenţă potenţialii alergeni. Tot în timpul studiului s-a constatat că o treime dintre copiii care suferă de astm au activate genele proaspăt descoperite, dintre care unele erau implicate în activarea sistemului imunitar şi altele erau asociate mecanismului de respiraţie. În urma acestor descoperiri, oamenii de ştiinţă au concluzionat că pe viitor vor putea fi create tratamente specifice, care să corecteze influenţa şi funcţiile genelor respective. Alergiile sunt consecinţe,

nu cauze ale astmului

Un studiu genetic recent a dezvăluit faptul că alergiile nu sunt o cauz

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opt persoane au fost rănite după ce forţele ruse au atacat Kievul cu drone şi cu rachete

G4Media acum o ora
Kievul a fost supus unui atac intens cu drone şi rachete de către forţele ruse în noaptea de vineri spre sâmbătă, declanşând incendii şi rănind cel puţin opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene, conform The Guardian, transmite News.ro.

Damaris Lupu a câștigat finala Românii au talent 2025. Cu ce număr i-a impresionat pe jurați

Libertatea acum o ora
Finala Românii au talent, sezonul 15, a avut loc vineri, 23 mai 2025, la Pro TV și a adus în prim-plan emoție, talent pur și povești impresionante. Marele câștigător al acestei ediții a fost Damaris Lupu, o tânără de doar 14 ani din Tecuci, care a o

Noi restricții pentru jurnaliștii de la Pentagon impuse de administraţia Trump

HotNews acum 21 minute
Un ordin semnat vineri de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, impune jurnaliştilor să fie însoţiţi oficial în mare parte din clădirea Pentagonului și să recunoască responsabilitatea de a proteja informaţiile naţionale clasificate şi sensi

Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe îşi reduce drastic personalul într-o restructurare dramatică

HotNews acum 2 ore
Zeci de angajaţi au fost concediaţi vineri din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, în contextul în care preşedintele Donald Trump a decis să reducă dimensiunea şi atribuţiile acestui organism, cândva puternic, au declarat cinci

Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ultima etapă! „Arbitrul a stricat meciul”

Gandul acum o ora
FCSB a remizat vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea CFR Cluj, în ultima etapă a play-off-ului Superligii. Bucureştenii au ratat un penalty şi au avut superioritate numerică din minutul 28. Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ulti

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 12 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

UE face apel la „respect” după ce Trump amenință cu taxe de 50%

Mediafax acum o ora
Această declarație are loc după ce președintele american Donald Trump a amenințat că va aplica taxe vamale de 50% tuturor bunurilor trimise din UE în Statele Unite. „UE este pe deplin angajată, hotărâtă să asigure un acord care să funcționeze pentru

Un judecător a blocat temporar planul lui Trump de a interzice Universității Harvard să înscrie studenți străini

HotNews acum 13 ore
Un judecător a emis un ordin de restricție temporar care blochează planul administrației Trump de a revoca dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți străini, potrivit BBC. Știre în curs de actualizare Sursă foto: Jackbluee | Dreamstime.com

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum 9 ore
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

Vremea

București
acum

18°
sâm.

13°/19°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

19°
sâm.

16°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°