Una din cele mai vechi pieţe din Capitală, Oborul se deschide peste numai trei zile sub o nouă înfăţişare. Ieri, pregătirile erau în toi.
Pentru că vor ca sâmbătă, 2 octombrie, mall-ul alimentar să fie gata, muncitorii lucrează zi şi noapte. Peste 500 de tarabe vor fi amena-jate la parterul clădirii şi zeci de magazine de alimentaţie publică şi cu diverse produse vor fi deschise aici. Bucureştenii nu doar că vor avea ocazia să cumpere direct de la producători, la preţuri mici, dar vor beneficia şi de o parcare de 450 de locuri. Mai mult, cei care vor să vină cu maşina trebuie să ştie că pot intra în parcarea pieţei de pe strada Chiristigiilor unde, din weekend, se va circula pe ambele sensuri.
Ce părere au bucureştenii despre noua hală:
Gabriela Iordache, 41 de ani: “Este bine că cei din primărie aduc producători aici, fiindcă automat şi preţurile vor fi accesibile şi vom scăpa de intermediari”.
Elena Iacob, 43 de ani: “Îmi place noua piaţă şi sper să fie aici ţărani cu marfă proaspătă, fiindcă vrem să scăpăm de traficanţii care vindeau înainte”.
Liviu Harnagea, 61 de ani: “Eu zic că trebuia să-i mai păsuiască pe ţărani şi să desfiinţeze tarabele când era gata mall-ul. Oricum, noua piaţă e bine-venită.
Elena Petrescu, 25 de ani: “Vechile tarabe arătau îngrozitor, e bine că aici va fi un comerţ civilizat şi că se modenizează zona. Era şi timpul”.