Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consultaţii cu plată pentru copii, la stat

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 29 septembrie 2010 ·

Regulile greoaie de programare a bolnavilor, lipsa căilor de informare şi fondurile mult prea mici îngrădesc dreptul copiilor la servicii medicale gratuite.

Nici măcar copiii nu mai au acces la servicii medicale gratuite! Dreptul copiilor la asistenţă medicală gratuită este terfelit chiar în spitalele şi cabinetele de stat, care ar trebui să le acorde îngrijrile medicale, pe motiv că vin fără programare sau că fondurile s-au terminat. Şi toate acestea se întâmplă din cauza Ministerului Sănătăţii, care a inventat reguli peste măsură de încâlcite, făcute parcă pentru a-i împiedica pe bolnavi să primească îngrijiri medicale dacă nu plătesc.

La Policlinica Spitalului de Urgenţă Craiova, de exemplu, copiii sunt trimişi acasă sau puşi să achite consultaţia de fizioterapie dacă se prezintă la cabinet în a doua jumătate a lunii, pentru că nu mai sunt fonduri de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru finanţarea serviciilor medicale. Săptămâna trecută, Nicuşor Paliu din Calafat a mers cu copilul său de 13 ani pentru o consultaţie la policlinica Spitalului de Urgenţă Craiova. Băiatul avea dureri cumplite de spate şi fusese învoit de la şcoală în ziua aceea ca să poată merge la medic. Numai că, ajuns la policlinică, nu mică i-a fost mirarea tatălui când i s-a spus că, deşi are trimitere de la medicul de familie, trebuie să achite consultaţia sau să revină peste două săptămâni la cabinet cu programare.

„Am sunat înainte să vin la spital şi mi s-a spus că nu se mai fac programări până la sfârşitul lunii. Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am venit cu băiatul fără programare, gândindu-mă că având dureri nu îl vor refuza. Dar m-am înşelat. Medicii mi-au spus că dacă vreau să fie consultat pe loc trebuie să plătesc“, a spus Nicuşor Paliu.

Pentru că băiatul nu putea să aştepte două săptămâni, având dureri cumplite de spate, iar familia lui nu avea de unde

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 39 minute
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 20 minute
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 36 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 3 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 4 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°