Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal la ACR: Ineficienţa şi nesupunerea, motivele destituirii directoarei Giugula

Publicat in Adevarul, miercuri 29 septembrie 2010 ·

La o săptămână după izbucnirea scandalului generat de destituirea Marioarei Giugula de la conducerea ACR Buzău, şefii acesteia oferă primele explicaţii.

Într-un comunicat al Biroului de Presă ACR, se arată că „doamna Giugula Marioara a fost convocată la Centrala ACR în ziua de 21.09.2010 pentru a se prezenta în faţa unei comisii care trebuia să efectueze o cercetare disciplinară prealabilă în conformitate cu prevederile Codului Muncii. Cu toate că a intrat în clădirea Centralei ACR Bucureşti, la respectiva Comisie nu s-a prezentat. Faţă de acest comportament indisciplinar, conducerea ACR a hotărât retragerea numirii în funcţia de director al Filialei Buzău-Vrancea-Ialomiţa şi desfacerea disciplinară a contractului de muncă”.

În comunicatul de presă mai sunt specificate şi câteva argumente care au declanşat ancheta disciplinară. „Toate activităţile desfăşurate în cadrul filialei înregistrează pierderi însemnate; începând cu anul 2007 se constată o regresie semnificativă privind numărul de membri existenţi la filiala Buzău-Vrancea-Ialomiţa; neîndeplinirea sarcinilor de serviciu ale directorului filialei în legătură cu încasarea chiriilor de la cei care deţin spaţii închiriate de la ACR, fapt care a condus la pagube de peste 170.000 Ron; activitatea de şcoală de şoferi desfăşurată pe anul 2009 s-a soldat cu pierdere de peste 8.000 Ron”, se arată în comunicatul ACR.

Marioara Giugula, destituită săptămâna trecută din conducerea ACR Buzău, a organizat o conferinţă de presă în timpul căreia l-a acuzat de abuz în serviciu pe preşedintele ACR, Constantin Niculescu. „S-a supărat că i-am pus prea multe întrebări. A spus că face staţie ITP la Buzău. S-au băgat miliarde în sediul din spatele ACR, iar când au venit actele am văzut că acţionar majoritar, cu 55 la sută din acţiuni, este S.C. ACR Autoturism, a domnului Niculescu Constantin care face o declaraţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 42 minute
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit cu o barcă pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului pe de râul Argeş / Cele două persoane au fost aduse la mal şi au refuzat transportul la spital

News.ro acum 42 minute
Pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului râului Argeş. Acestea au fost aduse la mal cu barca, dar au refuzat transportul la spital. Sursa

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum 56 minute
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

Urs văzut într-o zonă turistică din judeţul Sibiu / Autorităţile au transmis mesaj RO-Alert

News.ro acum 33 minute
Autorităţile din Sibiu au transmis, duminică, un mesaj RO-Alert, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în zona turistică Valea Avrigului. ”În jurul orei 15:30, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţi

Tânără însărcinată, agresată de partener într-o parcare din Ploieşti, salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber

News.ro acum o ora
O tânără însărcinată care era agresată de partenerul ei într-o parcare din Ploieşti a fost salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber, care au auzit ţipetele femeii. Ea a fost transportată la spital, în timp ce agresorul a fost predat poliţiştil

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum o ora
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Cele mai noi informații despre starea răniților în explozia de la Dedeman Botoșani. Cinci sunt în continuare internați

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunțat duminică, 16 iunie, că starea celor doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca din Bucureşti în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani rămâne gravă, ei având în continuare nevoie de oxigenoterapie c

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°