Cu un portar, Nuno Claro, aflat într-o zi de graţie, cu un joc defensiv agresiv şi inspirat, dar cu un Lacina Traore individualist şi ghinionist, CFR Cluj a pierdut la limită, scor 1-2, la Roma.
Clujenii au început curajos. Culio (5, 7) şi Emil Dică (12, 20) l-au pus la încercare pe Lobonţ cu şuturi sănătoase, dar imprecise, de la limita careului. Cea mai mare ocazie a reprizei a venit în minutul 31. Hora a recuperat în terenul propriu, a făcut o cursă de 30 de metri şi i-a pasat lui Traore. Ivorianul l-a driblat pe Burdisso, dar nu l-a servit pe Culio, aflat cu poarta goală, ci a preferat să şuteze şi a lovit bara! Speriate de şansa imensă a românilor, gazdele au pus stăpânire pe joc, dar Nuno Claro a făcut minuni în faţa muntenegreanului Vucinici (34, 37) şi a supervedetei Totti (39, 45).
Rada a marcat din nou
Repriza secundă a fost mult mai animată, cu CFR la cârmă în primele minute. Traore a lovit pentru a doua oară bara, de la 16 metri, după ce Hora i-a pasat superb cu călcâiul (52). Tribunele romane au exultat în minutul 68, atunci când Mexes a şutat violent după un corner al lui Pizarro. Trei minute mai târziu, Borriello, servit de De Rossi, a majorat scorul cu un voleu superb. Ionuţ Rada a redat speranţele ardelenilor (78), dar E. Dică (87) şi Panin (90) au îngropat visul de remiză.
Sorin Cârţu, la patru ace
După ce în primul meci al grupei, Sorin Cârţu a fost singurul antrenor din Liga Campionilor care s-a prezentat pe marginea terenului echipat în trening, acum, tehnicianul a fost îmbrăcat la patru ace. “Sorinaccio” a ascultat sfatul designerului Cătălin Botezatu, prezent la Festivalul Modei de la Milano, care l-a îndemnat să se îmbrace mai elegant, pentru a se încadra în spiritul festiv al competiţiei.
Paszkany, mulţumit de evoluţia jucătorilor
Patronul clujenilor, Arpad Paszkany (foto), sper