Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vizita ministrului Afacerilor Externe Teodor Baconschi în Republica Moldova

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 29 septembrie 2010 ·

Ministrul Teodor Baconschi inaugurează Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" de la Chişinău Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe, efectuează, în perioada 29-30 septembrie 2010, o vizită în Republica Moldova. Vizita include întrevederi cu preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, premierul Vlad Filat şi cu ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă. Teodor Baconschi va participa, totodată, la inaugurarea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu" din Chişinău, alături de preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici. Noul Institut Cultural va contribui la consolidarea spaţiuluicultural comun, regăsirea valorilor şi tradiţiilor comune şi protejarea şi promovarea limbii române. De asemenea, seful diplomaţiei române va lua parte joi, 30 septembrie 2010, la cea de-a treia reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova. Această iniţiativă a României, la care s-a raliat şi Franţa, oferă o platformă foarte utilă pentru promovarea vocaţiei europene a statului vecin. Informaţii suplimentare Deschiderea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chişinău face parte din politica de extindere a reţelei institutelor culturale româneşti din străinătate. Înfiinţarea Institutului Cultural la Chişinău a constituit o prioritate a politicii externe româneşti, înscriindu-se în demersurile MAE şi ICR vizând păstrarea identităţii culturale a românilor din afara graniţelor României. Domnul Petre Guran a fost numit directorul Institutului CulturalRomân "Mihai Eminescu". Grupul pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova este o iniţiativă a României, la care s-a raliat şi Franţa, lansată la 25 ianuarie 2010, şi are ca obiectiv principal sprijinirea noului proces democratic de la Chişinău, o coordonare şi un dialog real şi consistent între Grup şi autorităţile Republicii Moldova şi, pe de altă parte, o informare

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tricolorii la Euro 2024: Echipele de start la meciul Belgia – România

News.ro acum 24 minute
Echipele de start la meciul Belgia – România, de la Koln, programat la ora 22.00, în grupa E a Campionatului European: BELGIA: 1. Casteels – 3. Theate, 4. Faes, 5. Vertonghen, 7. De Bruyne-cpt., 8. Tielemans, 10. Lukaku, 14. Lukebakio, 21. Castagne,

Euro 2024 - Portugalia învinge Turcia şi are asigurat locul în optimile de finală

Mediafax acum 25 minute
Bernardo Silva de la Manchester City a deschis scorul la jumătatea primei reprize, cu un şut din prima, după ce centrarea lui Nuno Mendes, de pe stânga, a fost deviată norocos. Un autogol hilar a dublat avantajul Portugaliei, când fundaşul Samet Aka

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 2 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum o ora
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 2 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

27°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

32°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°