Semi-pamfletul Eu am cunoscut un alt Dorin Tudoran urmăreşte să-mi reamintească crimele pe care le-am săvârşit. Mai întâi împotriva lui I. T. Morar şi apoi împotriva umanităţii, căci, atât din punct de vedere al gravităţii faptelor, cât şi al cronologiei, umanitatea vine mereu după I. T. Morar. Mă opresc astăzi la una dintre obsesiile sale.
Aş fi responsabil de un proces pe care l-a pierdut la Bucureşti “în mod dubios” dar pe care îl va câştiga la Strasbourg “fără probleme”. Nu am detalii despre cum a pierdut la Bucureşti dar îi doresc succes la Strasbourg. Poate aşa se mai linişteşte. Totuşi, mi se pare îngrijorător că I. T. Morar este absolut sigur că va câştiga la Strasbourg. Din două motive.
Primul – nu este înţelept să ţopăi a victorie, până nu treci hopul.
Al doilea – un tribunal din Strasbourg nu este neapărat o crâşmă din PDL colţ cu Pecica.
Şi o chestiune de logică: dacă este sigur că va câştiga la Strasbourg, asta ar putea să însemne că are informaţii bune. Sau, poate a prezentat argumente mai serioase decât cele oferite la Bucureşti. Îmi este greu să cântăresc situaţia, căci nu ştiu nici ce dovezi a folosit la Bucureşti, nici ce probe a produs la Strasbourg.
Felul în care prezintă cauzele necazurilor sale în justiţie ar putea lăsa să se înţeleagă fie că i-am întins o cursă lui I. T. Morar, fie că l-am trădat la mijlocul drumului. Nici una, nici alta. Faptele:
O simplă consultare a colecţiei revistei Academia Caţavencu ar avea darul să-i reamintească lui I. T. Morar că în perioada respectivă — şi chiar înaintea ei — nu a scris doar în apărarea mea, ci şi în apărarea lui Vladimir Tismăneanu. Practic, eu am intrat în vizorul nemesisului lui I. T. Morar, cu mult înainte de apariţia lui I. T. Morar în viaţa noastră. Tocmai apărându-l pe Vladimir Tismăneanu. Şi nu doar în scris. Indiferent de relaţiile mele de astăzi cu Vladim
