Mesajul a fost trimis. Multumesc!

M. Britanie nu va recurge la expulzări

Publicat in rfi, miercuri 29 septembrie 2010 ·

“Nu există o sensibilitate specială faţă de români în Marea Britanie.” Iată ce a declarat ministrul britanic al Justiţiei, Keneth Clarke, care se află într-o vizită oficială în România. Acesta a avut discuţii cu omologul său român Cătălin Predoiu şi cu şeful statului Traian Băsescu. În legătură cu repatrierea romilor, ministrul britanic a spus că nu comentează politica Franţei însă a dat asigurări că în Marea Britanie nu există vreo sensibilitate în privinţa românilor.

“Nu există o sensibilitate specială faţă de români în Marea Britanie.” Iată ce a declarat ministrul britanic al Justiţiei, Keneth Clarke, care se află într-o vizită oficială în România. Acesta a avut discuţii cu omologul său român Cătălin Predoiu şi cu şeful statului Traian Băsescu.

În legătură cu repatrierea romilor, ministrul britanic a spus că nu comentează politica Franţei însă a dat asigurări că în Marea Britanie nu există vreo sensibilitate în privinţa românilor.

“Toate ţările sunt îndreptăţite să expulzeze cetăţenii străini chiar dacă aceştia sunt din Uniunea Europene dacă sunt pe teritoriul statului respectiv ilegal. În general imigranţi au o bază legală pentru că îşi caută un loc de muncă.

Nu voi comenta politica internă a Franţei dar sunt bucuros să spun că niciun guvern al Marii Britanii nu a ajuns să facă o astfel de expulzare în masă a unui grup etnic şi nici nu cred că se va întâmpla aşa ceva vreodată” a spus la Bucureşti ministrul britanic al Justiţiei, Keneth Clarke.

Totodată, după discuţiile cu omologul său român Cătălin Predoiu, ministrul britanic de justiţie Keneth Clarke a spus că România a făcut progrese în ceea ce priveşte reforma în justiţie însă mecaninsmul de verificare trebuie menţinut cel puţin până se vor atinge toate obiectivele.

“Cred că progresul României a fost constant şi continuă, ceea ce este foarte bine. Cred că mecanismul de cooper

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 3 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°