Service-urile auto ar putea fi obligate să îşi informeze clienţii în legătură cu originea pieselor folosite, vizând conformitatea acestora, pentru a elimina orice suspiciune privind faptul că ar fi false, contrafăcute ori reutilizate, sau cu termenul de valabilitate expirat, conform unui proiect legislativ adoptat, miercuri, de Senat. De asemenea, potrivit proiectului legislativ aprobat, proprietarii atelierelor de reparaţii de maşini vor fi obligaţi să asigure accesul consumatoril
Service-urile auto ar putea fi obligate să îşi informeze clienţii în legătură cu originea pieselor folosite, vizând conformitatea acestora, pentru a elimina orice suspiciune privind faptul că ar fi false, contrafăcute ori reutilizate, sau cu termenul de valabilitate expirat, conform unui proiect legislativ adoptat, miercuri, de Senat.
De asemenea, potrivit proiectului legislativ aprobat, proprietarii atelierelor de reparaţii de maşini vor fi obligaţi să asigure accesul consumatorilor la informaţii privind procedurile tehnologice şi manopera, la solicitarea acestora, iar clienţii pot asista fie în mod direct, fie prin urmărirea operaţiunilor, printr-un sistem audio-video.
Proiectul legislativ a fost iniţiat de deputatul PSD Iulian Iancu şi urmează să fie dezbătut la Camera Deputaţilor.
În expunerea de motive care însoţeşte proiectul legislativ, iniţiatorul arată că Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 prevede obligaţia statului de a asigura 'cadrul necesar informării complete a consumatorului despre caracteristicile esenţiale ale serviciilor', precum şi 'protecţia drepturilor şi intereselor lor legitime împotriva unor practici incorecte sau insuficient transparente'.
SURSA: Agerpres