"Fiat Justitia, et pereat mundus!" - Să se facă dreptate, chiar de-ar fi să piară lumea. Vechea maximă atribuită antichităţii romane pare să fi fost mai valabilă niciunde decât în economia românească a ultimilor 20 de ani. În sensul rău! Ca mai toate lucrurile întâmplate de-a-ndoaselea în ţara asta în intervalul amintit. Dacă dictonul amintit invocă principialitatea, la noi acesta frizează aberaţia. Chiar am auzit recent un politician de formaţie jurist, care spunea pe un post TV că Justiţia trebuie să primeze realităţilor economice. Nimic de spus. În principiu, o fi bine. În realitate, legile economice se răzbună cu totul necruţător acolo unde aberaţiile legislative le siluiesc.
Dincolo de ce ar spune juriştii, raportul este exact invers. Şi anume, încă din cele mai vechi timpuri, acolo unde activitatea economică se intensifică şi se diversifică, apărea o complexitate a societăţii care cerea legi. Banul, oraşul şi statul sunt "relele" inerente care apar odată cu dezvoltarea economică. Aşa s-a întâmplat şi la Roma care a inventat dreptul după care ne ghidăm, aşa s-a întâmplat şi cu câteva mii de ani în Sumer sau Egipt. Când economia s-a dezvoltat, când legăturile comerciale au crescut în complexitate, a apărut şi nevoia reglementărilor, a legilor comune după care să joace actorii economici. Aceasta a fost ordinea. Este şi motivul pentru care de cele mai multe ori excesul de reglementare şi barierele legislative aberante au dus până la urmă la amplificarea crizelor economice.
Revenind la societatea românească, aici s-a exagerat înfiorător. De la indexările salariale ale anilor '90 cu bani inflaţionişti, până la promisiunile fără acoperire din anii trecuţi şi inflamarea diverselor bugete de stat. Am excelat la capitolul de a face "dreptate" într-atât încât nu numai că am distorsionat economia şi am ajuns supraîndatoraţi la nivel de stat, dar am creat hao