Este o oarecare diferenta intre flamanzitii soartei, care isi cer salariile sfertuite sau serviciile pierdute, strigand 'Huooo!' si simandicosii lor lideri, care n-au alta pretentie pentru tara, decat sa scoata politicienii nesuferiti de la ciolan si sa-i aseze pe altii, poate mai dezagreabili, la cascaval.

Ca urmare, nu-ti vine sa declansezi lupta cu nesuferitii, doar din dragoste nebuna pentru lideri si din iubire netarmurita pentru dezagreabili.

Asa se explica diferenta dintre cifra de 20.000 de entuziasti, pe care i-au programat liderii initial, cea de 10.000 de amatori, pe care, totusi contau in ajunul marii demonstratii de marti si cea de 5.000 participanti, cati au marsaluit prinsi cu arcanul sau adusi cu autobuzele din provincie.

In materie de mitinguri, cheia succesului in Capitala este provincia. Fara provincie, mitingurile ar fi fost rateuri, demonstratiile chixuri, iar protestele vaxuri. Liderii neputincosi n-ar fi in stare sa-i trimita pe bucurersteni cu tramvaiul, acolo unde oltenii si moldovenii beneficiaza gratis de un voiaj cu autocarul, clasa turist.

In schimb, cheia succesului in provincie este Capitala. Telespectatorul, vazand multimea adunata in Piata Victoriei din Bucuresti, se duce si el in piata prefecturii de prin Vaslui sau Zalau, ca sa strige acolo 'Huooo!' si sa nu para ca-i de la tara.

De altfel, liderii nici nu ameninta ca "vor iesi oameni in strada". Ei ameninta ca "vom scoate oameni in strada". E o mare diferenta.

Din start, omul scos in strada se simte impins de lider. Pentru el, liderul este un vataf sau un jupan, nu un coleg, aflat cot la cot cu el. Este cot la cot cu "ceilalti". El lupta in baricada "noastra", dar se afla in baricada "lor".

Omul scos in strada isi aminteste de fenomenul Ciorbea, sarit de la miting direct la primarie, de evenimentul