Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, miercuri, menţinerea dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 6,25%, precum şi a ratelor pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută la 15%, respectiv 25%.
CA al BNR a reiterat că banca centrală urmăreşte gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi monitorizează cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional.
Astfel, banca centrală urmăreşte, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.
Ieri, analiştii financiar-bancari anticipau decizia BNR. Toţi economiştii intervievaţi estimau păstrarea dobânzii la nivelul actual la şedinţa de astăzi, în timp ce 85% din aceştia au transmis că rata dobânzii de politică monetară ar putea încheia acest an tot la 6,25%.
Un sfert din analişti sunt de părere că aceasta va creşte, totuşi, cu până la 0,5 puncte procentuale până la finalul lui 2010.