Când faceţi achiziţii costisitoare şi de durată, cum ar fi mobilierul de bucătărie, nu vă pripiţi să cumpăraţi ceea ce vă face cu ochiul fără să luaţi în calcul şi aspecte ce ţin de funcţionalitate şi rezistenţă.
Înainte de a vă achiziţiona mobila de bucătărie, trebuie să ţineţi cont de volumul de activitate, adică de numărul de membri pentru care se pregăteşte masa, indiferent dacă este o cameră individuală sau open space cu livingul. Întrucât este supus uzurii, alegerea mobilierului ar trebui să aibă în prim plan calitatea. Un alt aspect la fel de important îl reprezintă numărul şi volumul aparatelor electrocasnice - plită, cuptor, cuptor cu microunde, maşină de spălat vase sau rufe.
Forma camerei influenţează designul mobilierului şi modalitatea de amplasare. Acesta se poate aşeza pe un singur perete sau mai mulţi, în formă de L sau de U. O alternativă la aceasta este bucătăria deschisă, de tip insulă. Culoarea corpurilor de mobilier trebuie aleasă şi în funcţie de culoarea pereţilor, dacă aceştia au fost deja zugrăviţi. De exemplu, nu alegeţi mobilier în nuanţe puternice dacă şi pereţii au o culoare puternică. Frecvenţa cu care se găteşte, precum şi cantitatea de alimente sau vase ce se doresc depozitate în bucătărie influenţează alegerea dimensiunilor mobilierului. În ceea ce priveşte materialele, cele mai recomandate sunt panourile aglomerate acoperite cu melamină, MDF înfoliat sau lemn masiv, special tratat să reziste.
Atenţie la defecte!
Verificaţi piesele de mobilier pentru că acestea pot avea mici defecte. Dacă mobilierul are sertare culisante trebuie verificat dacă ele se deschid uşor şi până la capăt. Sertarele culisante (pe role) pot fi realizate din accesorii de slabă calitate ceea ce va duce la o uzare rapidă şi la o manevrare mai dificilă.
- Controlaţi uşile, modul de deschidere, materialul din care sunt fa