Dragostea pentru o fată mult mai tânără decât el, cu care a şi făcut trei copii, l-a trimis la puşcărie.
Citeşte şi: El are 29 de ani, ea are 15 ani: „Dacă mă leagă, tot împreună rămânem!"
Florin Alexa Ifrim (29 de ani), din satul Lunca Cetăţuii, comuna ieşeană Ciurea, a fost condamnat în urmă cu câteva luni la un an de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor de Judecătoria Iaşi iar sentinţa a fost investită cu formulă executorie.
Tânărul se află acum în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, la regim deschis. Acasă, într-o locuinţă sărăcăcioasă din localitatea ieşeană Lunca Cetăţuii au răms iubirea vieţii lui, Mihaela, acum în vârstă de 16 ani, un băieţel de aproape doi ani şi, ultimele comori ale tânărului, doi copii gemeni care, cel puţin până la sfârşitul anului nu-şi vor putea vedea tatăl.
Florin Alexa Ifrim a aflat în luna martie că ar putea fi obligat să-şi ia la revedere de la iubită şi copil:
„La casa lor a fost făcută o anchetă socială şi, din câte am înţeles, fata a mai născut între timp doi gemeni", a spus Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea.
Drama celor doi este cu atât mai mare, cu cât, Florin era singurul care mai aducea un venit în casă, ca zilier, iar Mihaela abia dacă îşi găsea forţa să ridice toporul de tăiat lemne.
La iarnă, Mihaela va fi nevoită să-şi taie singură lemnele pentru foc:
Când s-au cunoscut, Mihaela avea 13 ani
Când a aflat că ar putea ajunge la puşcărie, Florin a spus că indiferent de ce se va întâmpla, va rămâne împreună cu Mihaela. Cei doi au povestit că s-au întâlnit întâmplător pe stradă,şi că a fost dragoste la prima vedere. Băiatul susţine că nu ştia de faptul că fata avea puţin peste 13 ani şi că nici ea nu i-a dezvăluit acest lucru.
Florin Ifrim şi Mihaela susţin că se iubesc foarte mult:
„Nu i-am spus pentru că îmi doream