Este singurul site unde vând creatori de modă români din "ultimul val", iar pentru Mirela Bucovicean, cea care a înfiinţat site-ul, acesta a ajuns o afacere excelentă. Căci, încă din prima lună, femeile au dat năvală să-şi cumpere unicate. Mirela are 33 de ani şi lucrează de la 14
În ţară îi ştie un cerc restrâns de lume: cunoscătorii. Creează atât de bine, încât străinii i-au invitat pe podiumurile lor să-şi prezinte colecţiile, pe la Paris, la Viena sau la Berlin. Pe unii chiar i-au copleşit cu premii.
Sunt tinerii designeri români pe care nu-i găseşti în malluri, nici în magazinele de pe marile bulevarde. Creează, de regulă, haine unicat, lucrate sau imprimate manual, apoi le vând în propriul showroom sau în concept store. Şi fiindcă produsele lor sunt greu de găsit, o tânără afaceristă s-a gândit să facă bani, promovându-i pe site-ul ei de cumpărături.
Acum câteva luni, Mirela Bucovicean a deschis site-ul Molecule F şi imediat pasionatele au sărit să cumpere unicatele prêt-à-porter. În trei luni, pe Facebook deja aveau 1.500 de fani, iar acum afacerea e în creştere. Dar să vedem câţiva dintre designerii de pe site: Lucian Broscăţean, premiat în ţară şi în San Francisco, cu multe alte recunoaşteri internaţionale în plus, sau Andreea Bădală, cu diplomă de la London College of Fashion şi cu stagii făcute la Tata Naka şi Richard Nicoll.
Ori Corina Vlădescu - a expus la Who's Next Paris, la Berlin, la Atena, la Oxford şi la Viena - Andra Cliţan, pregătită la Şcoala Superioară de Arte Decorative Strasbourg şi la Central Saint Martins din Londra şi mulţi alţii.
"Nici o deosebire între un produs românesc ca acesta şi hainele de afară"
"Povestea Molecule F a început atunci când am descoperit o nişă de business: designul românesc. Nefiind promovat, am dus muncă de detectiv până când am găsit primul creator şi l-am putut contacta. Corina V